Portul burqa a fost interzis în Olanda, după 14 ani de dezbateri

Data publicării:
burqa, niqab, burka
Foto: Shutterstock

Astfel începând din această zi veşmintele care „acoperă faţa” precum burqa sau vălul islamic integral nu mai pot fi purtate în instituţii publice, cum ar fi şcoli, spitale, oficii guvernamentale sau în autobuze şi trenuri, potrivit Agerpres.

Ministerul de Interne a cerut autorităţilor locale şi organismelor competente să pună interdicţia în aplicare.

Responsabilii de securitate trebuie să ceară de acum femeilor cu văl să-şi descopere faţa. Dacă refuză, li s-ar putea interzice accesul în clădirile publice, ele fiind pasibile şi de o amendă de cel puţin 150 de euro (167 de dolari).

Interdicţia se aplică şi altor piese vestimentare care acoperă faţa şi fac dificilă identificarea celor care le poartă, precum căşti sau cagule.

Cu toate acestea, nu este clar dacă, în realitate, interdicţia poate fi pusă în aplicare, după ce mai multe oraşe, precum şi spitale, operatori de transport în comun şi, de asemenea, poliţia au spus că nu o vor respecta.

Franţa a fost prima ţară din Europa care a interzis vălul integral în 2011. Mai multe ţări i-au urmat apoi exemplul.

Interdicția portului burqa a intra în vigoare în Danemarca, în urmă cu un an

În Danemarca, interdicţia asupra vălului integral este în vigoare de exact un an. Până în prezent, potrivit autorităţilor, amenzi cuprinse între 134 şi 1.340 de euro au fost emise în 39 de cazuri, între care 22 de femei care purtau burqa, care acoperă întregul corp, inclusiv faţa, lăsând liber doar un spaţiu pentru ochii - sau niqab, care lasă descoperit doar spaţiul pentru ochii, în rest corpul fiind acoperit.

În Germania, până în prezent au existat doar interdicţii izolate şi limitate, de exemplu, pentru funcţionarii publici în landul Hesse.

Mulţi consideră vălul integral drept un simbol al opresiunii femeii în Islam, dar criticii văd interdicţia ca pe o încălcare a libertăţii religioase.

În Olanda, se estimează că aproximativ 150 de femei poartă cu regularitate burqa sau niqab.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate