Responsabilul campaniei de vaccinare din Polonia: Suspendarea vaccinării cu AstraZeneca, o luptă brutală între companiile farmaceutice

Data publicării:
o femeie din cracovia, polonia, intra intr-un centru de vaccinare unde se administreaza astrazeneca.
Polonia continuă vaccinările cu serul AstraZeneca. Foto: Profimedia Images

Ţările care au suspendat vaccinarea cu serul AstraZeneca ar putea să fi fost victimele unei panici induse prin mass-media, care ar putea fi rezultatul unei dezinformări, a declarat un oficial guvernamental polonez responsabil pentru campania de vaccinare în ţara sa, Michal Dworczyk.

„Este posibil să avem de-a face aici cu o campanie de dezinformare planificată şi cu o luptă brutală între companiile industriei farmaceutice”, a declarat marţi Michal Dworczyk, potrivit Agerpres.

„Merită amintit că în afară de companiile înregistrate în UE, Marea Britanie şi SUA, există alte companii care se străduiesc ca vaccinurile lor să fie utilizate”, a spus oficialul citat.

Până în acest moment, nici Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) şi nici instituţiile poloneze responsabile cu siguranţa medicamentelor nu au făcut vreo recomandare privind suspendarea utilizării vaccinului britanico-suedez, a remarcat Michal Dworczyk. Polonia continuă vaccinările cu serul AstraZeneca, a spus el.

Dworczyk a afirmat de asemenea că este „încrezător că multe dintre aceste ţări vor reveni în curând” la utilizarea AstraZeneca pentru vaccinări, ceea ce ar constitui o dovadă că Polonia a făcut alegerea corectă „raţionând mai degrabă decât folosind instinctul de turmă”.

Țări membre UE precum Germania, Franţa şi Italia au suspendat din motive de precauţie utilizarea vaccinului AstraZeneca, după semnalarea unor „posibile” efecte secundare, dar fără vreo legătură dovedită cu vaccinul AstraZeneca.

Editor : G.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Dorin Mateiu. Cum a ajuns „Regele mezelurilor” în topul celor mai bogați oameni de afaceri din...
Digi FM
Ce vârstă are Dorin Mateiu, bărbatul care a însoțit-o pe Simona Halep în Mykonos. Diferența dintre ei nu a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Connect-R și fiica lui de 12 ani, prima dată împreună pe scenă. Solistul nu și-a ascuns emoția și mândria...
Film Now
Cum arată azi Zack, blonduțul din "Salvați de clopoțel". A trecut de 50 de ani, are patru copii și e în formă...
Adevarul
„Un bacalaureat de mântuială". O profesoară cu zeci de ani la catedră acuză că examenul a fost simplificat...
Newsweek
Ministrul Muncii anunță că sistemul de pensii este în pericol. Crește vârsta de pensionare sau scad pensiile?
Digi FM
Ce băiat mare au Adrian Enache și Iuliana Marciuc! David a terminat anul doi de facultate în Olanda și vine...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Gestul uriaș al lui Spielberg: a renunțat la „Harry Potter” pentru a îndeplini una dintre ultimele dorințe...
UTV
Andra a făcut furori într-o rochie scurtă și mulată. Cum a reusit artista să slăbeasca 10 kilograme