Sari la conținut

Rusia, condamnată la CEDO pentru moartea unui tânăr moldovean

Sediul Curții Europene pentru Drepturile Omului (CEDO)

Potrivit hotărârii în cauza Pisari contra R. Moldova şi Rusiei publicată pe site-ul instituţiei, CEDO a acordat reclamantului, familia Pisari, 35.000 de euro cu titlu de prejudiciu moral şi 5.580 de euro cu titlu de costuri şi cheltuieli de judecată, sume ce urmează a fi plătite de Federaţia Rusă. Curtea a radiat cererea de pe rol în partea în care se referă la R. Moldova, informează Mediafax.

În dimineaţa zilei de 1 ianuarie 2012, Vadim Pisari (18 ani) şi prietenul său au decis să traverseze râul Nistru din satul Pîrîta în oraşul Vadul lui Vodă pentru a alimenta automobilul cu combustibil. Pentru a ajunge la staţia de benzină ei urmau să traverseze un pod, care avea puncte de control ale forţelor de menţinere a păcii.

Deşi ambele localităţi se află sub controlul autorităţilor moldoveneşti, punctele de control sunt parte din zona de securitate stabilită în urma acordului de încetare a conflictului militar din 1992. În fiecare punct de control sunt prezenţi opt soldaţi, patru din partea Rusiei, doi din partea Moldovei şi doi din partea RMN (Transnistria - n.r.).

Vadim Pisari nu s-a oprit la punctul de control, a lovit un indicator rutier şi o barieră, trecând peste acestea. Prietenul lui a explicat ulterior că parbrizul era parţial acoperit cu gheaţă, limitând vizibilitatea pentru şofer. Automobilul a continuat să se deplaseze prin celălalt punct de control către staţia de benzină. Douăzeci de minute mai târziu, cei doi tineri au trecut înapoi prin primul punct de control. La apropierea automobilului către punctul de control din partea de est, care era parţial acoperit cu crampoane, un sergent rus, V.K., i-a ordonat lui Vadim Pisari să oprească, însă automobilul a accelerat prin punctul de control, evitând crampoanele. Pacificatorul a tras de mai multe ori în automobil, după ce Vadim Pasari nu a oprit. Un glonţ l-a nimerit pe tânăr care a decedat câteva ore mai târziu, din cauza rănii.

Cazul a fost investigat de către poliţia moldovenească, o comisie mixtă a forţelor de menţinere a păcii şi de către militarii ruşi.

Autorităţile din R. Moldova au iniţiat urmărirea penală, însă în 2013 au decis încetarea procedurilor, pe motiv că investigaţiile au fost încheiate şi sergentul rus, transferat între timp în altă unitate în Rusia, s-a eschivat de jurisdicţia acestora.

Comisia mixtă a elaborat un raport, prin care l-a acuzat de Pisari de încălcarea normelor de conduită la punctele de control, dar membrii din partea Moldovei nu au semnat raportul, în timp ce militarii ruşi au elaborat un raport potrivit căruia V.K. a acţionat în conformitate cu normele aplicabile punctelor de control.

Şi în Rusia a fost declanşată o investigaţie, dar procuratura a informat reclamanţii, familia tânărului ucis, că V.K. nu poate fi extrădat, pe motiv că este cetăţean rus, se arată în hotărârea CEDO.

În decembrie 2012, Procurorul General al Republicii Moldova a informat reclamanţii că a aflat că V.K. a fost dezvinovăţit de procuratura militară.

Reclamanţii au cerut de două ori copia deciziei procuraturii ruse, dar au fost refuzaţi pe motiv că nu sunt parte a procedurilor, astfel că aceştia s-au adresat CEDO.

Instanţa de la Strasbourg a constatat, în unanimitate, că Rusia a încălcat articolul 2 din Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului, sub aspect material şi sub aspect procedural.

"CEDO a constatat că a fost stabilit cu certitudine că Vadim Pisari a fost ucis de una din împuşcăturile efectuate din mitralieră de către V.K. Curtea a fost de acord că scopul împuşcăturii a fost de a reţine şoferul automobilului", se arată în hotărâre.

De asemenea, Curtea precizează că "nu a fost convinsă că V.K. a riscat să fie lovit şi, corespunzător, a constatat lipsa vreunui indiciu de pericol în acţiunile şoferului, dacă era lăsat să plece".

În final, CEDO a notat că autorităţile ruse nu au implicat reclamanţii în investigarea circumstanţelor uciderii lui Vadim Pisari.

Reclamanţii a cerut 85.000 de euro cu titlu de prejudiciu moral şi 5.580 euro cu titlu de costuri şi cheltuieli, dar Curtea a decis ca despăgubirile să fie în valoare de 35.000 de euro, plus cheltuielile de judecată de 5.580 de euro.

Etichete: Rusia , Republica Moldova , cedo , Transnistria , vadim pisari , pacificator rus , trupe ruse din transnistria

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale