Sari la conținut

Scandal de amploare în Spania. Fostul trezorier al partidului aflat la putere, condamnat la 33 de ani de închisoare

Justiţia spaniolă l-a trimis la închisoare pe fostul trezorier al partidului aflt la putere în Spania, Luis Barcenas, condamnat la 33 de ani de detenţie după ce a fost găsit vinovat de corupţie, într-un proces care obligă Guvernul să înfrunte o moţiune de cenzură, transmite News.ro.

Former Popular Party's Treasurer Luis Barcenas Appears In Court

Foto: Guliver/GettyImages

Fostul trezorier al Partidului Popular (PP, conservatori) a fost inculpatul-vedetă în dosarul "Gürtel" - cel mai compromiţător scandal de corupţie care a afectat formaţiunea lui Mariano Rajoy.

Tribunalul a dat curs rechizitoriului parchetului, care a cerut încarcerarea imediată a lui Barcenas, evocând un risc important ca aceasta să fugă, după ce a fost condamnat la 33 de ani de închisoare şi la plata unei amenzi în valoare de 44 de milioane de euro.

Alţi doi foşti aleşi din partid au fost de asemenea trimişi la închisoare, înainte să facă apel împotriva hotărârii - fostul primar al oraşului Majadahonda, la periferia Madridului, Guillermo Ortega - condamnat la 38 de ani de închisoare - şi fostul conducător al regiunii Madrid Alberto López Viejo - 31 de ani de detenţie.

Douăzeci şi nouă de persoane - inclusiv numeroase cadre alese din PP - au fost condamnate în acest caz la un total de 351 de ani de închisoare, după ce au fost găsite vinovate de corupţie, deturnări de fonduri publice sau spălare de bani.

Tribunalul a conchis că între partid şi un grup privat s-a creat „un adevărat sistem eficient de corupţie instituţională prin mecanisme de manipulare a licitaţiilor publice”.

Partidul nu a fost condamnat ca autor de infracţiuni, ci ca „beneficiar” de fonduri obţinute ilegal de către aleşi şi urmează să ramburseze 250.000 de euro.

Însă tribunalul a pus în discuţie „credibilitatea” ca martor în procesul lui Rajoy, care a „negat existenţa unei puşculiţe negre în cadrul partidului”, „deplin acreditată” potrivit judecătorilor.

Motiune de cenzură împotriva guvernului

Această hotărâre a determinat Partidul Socialist, cea mai importantă formaţiune din opoziţie, să depună o moţiune de cenzură - care urmează să fie dezbătură joi şi vineri.

Această decizie intervine în contextul în care alte personalităţi, precum cumnatul regelui Inaki Urdangarin şi fostul director general al FMI Rodrigo Rato, condamnaţi în 2017 în Spania la pedepse cu închisoarea după ce au fost găsiţi vinovaţi de corupţie, rămân în libertate în aşteptarea unui proces în apel.

Alesul care a contribuit la dezvăluirea scandalului - Jose Luis Penas - s-a declarat „mândru de hotărârea” pronunţată, inclusiv de condamnarea sa la patru ani de închisoare.

Cu un magnetofon ascuns în haină, acest consilier municipal din Majadahonda a înregistrat, timp de un an, conversaţii foarte compromiţătoare ale unui puternic întreprinzător, de care era apropiat, cu alţi membri din conducerea PP.

Predate poliţiei, aceste înregistrări au fost citate în multe rânduri în hotărâre drept probe copleşitoare.

Justiţia l-a condamnat pe Penas din cauză că a primit bani de la acest întreprinzător şi i-a favorizat întreprinderile. El speră la clemenţă de la Curtea Supremă, în apel, în timp ce parchetul anticorupţie a anunţat că va susţine o eventuală cerere de graţiere a acestuia.

Sursa: News.ro

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale