Secție de poliție incendiată în Italia: 2 morți și 17 răniți. Cine ar fi pus focul

Data publicării:
incendiu italia

Două persoane au murit și 17 au ajuns la spital în urma unui incendiu care a ars complet o secție a Poliției Locale din Modena. Focul ar fi fost pus intenționat de un cetățean marocan, care ar fi vrut în acest fel să se răzbune pe polițiști. Autoritățile au intrat imediat în alertă, mai ales că secția se afla la parterul unui bloc în care locuiesc zeci de familii, relatează Gazzetta di Modena.

Cele două victime sunt o bătrână în vârstă de 86 de ani și îngrijitoarea sa, o femeie de 74 de ani din Ucraina. Ele au fost surprinse în somn de fumul dens și au murit intoxicate. Locuiau chiar în apartamentul situat deasupra secției incendiate.

Soțul femeii se află și el în stare gravă la spital. Alte 15 persoane, rănite sau intoxicate cu fum se află la spital pentru investigații.

Autorul incendiului, un tânăr de origini marocane, a fost prins de polițiști în scurt timp chiar în apropierea secției. El locuiește pe stradă și se pare că înainte cu o oră s-ar fi prezentat la spital acuzând probleme de sănătate. Nu a rămas însă pentru analize. A intrat apoi în secția de poliție, a dat foc și a furat mai multe șepci și radiouri din dotarea agenților.

El se află acum în arest și riscă ani grei de închisoare.

Matteo Salvini, vice-premierul Italiei a postat un mesaj pe Twitter condamnând gestul și făcând încă o dată legătura între imigranți și criminalitate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are Ilie Bolojan ca premier. Tabel comparativ cu veniturile prim-miniștrilor europeni
Digi FM
Șeful ITM București, Costel Grojdea, vine la serviciu cu un Lamborghini de 300.000 de euro. Mașina nu apare...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, declarații rare despre plecarea din România. Din ce își câștigă banii în prezent: „Nu m-am...
Film Now
Jennie Garth, dezvăluiri despre divorțul de Peter Facinelli. Momentul care i-a distrus complet căsnicia
Adevarul
Iranul îl ironizează pe Trump cu un videoclip AI controversat: liderul american, aruncat în Iad de Iisus
Newsweek
Veste excelentă de la Casa de Pensii. 110.000 pensionari vor primi un ajutor de 1.400 lei. Cum se dau banii?
Digi FM
Fiul lui Hulk Hogan, confesiuni la 9 luni de la moartea wrestlerului: "Șocant și neașteptat. Era plin de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La un pas de moarte din cauza cercelului din nas. Cazul bizar al unei tinere: "Am făcut chiar și o scrisoare...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Sandra Bullock, noua vedetă de pe Instagram. 4 milioane de fani în 5 ore, cu Jennifer Aniston printre ei: "E...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...