Slovacia și-a ales președintele: o activistă anticorupție

Data actualizării: Data publicării:
zuzana caputova

Slovacii au ales, pentru prima data, o femeie în funcţia de preşedinte. Zuzana Caputova, o avocată de 45 de ani, cunoscută drept activist anticorupţie, dar fără experienţă politică, a obţinut 58 la sută din voturi în turul al doilea al alegerilor prezidențiale.

Rivalul ei a fost Maros Sefcovic, vicepreşedinte al Comisiei Europene, diplomat cu experienţă şi cu studii la Moscova. El a obţinut doar 42 la sută din sufragii.

Rezultatul nu este neapărat o surpriză, deoarece noua lideră de la Bratislava se impusese categoric şi în turul întâi.

Preşedintele Slovaciei are mandat de cinci ani și un rol ceremonial, cu puţine prerogative, dar alegerea în această funcţie a Zuzanei Caputova, o liberală progresistă, din afara sistemului, dă un semnal societăţii și mai ales lumii politice. În plus, transmite în Vest mesajul că în Europa centrală nu există doar populism.

„Sunt fericită nu doar datorită rezultatului, dar mai ales pentru că a fost posibil să nu cedăm populismului. Să spunem adevărul şi să atragem atenţia fără un vocabular agresiv. S-a văzut întâi la alegerile locale, s-a confirmat la alegerile prezidenţiale şi cred că alegerile europene vor arăta acelaşi lucru”, a declarat Zuzana Caputova - preşedintele ales al Slovaciei.

Reacțiile politicienilor

Adversarul său şi-a recunoscut înfrângerea. „I-am telefonat d-nei Caputova ca să o felicit pentru victorie. I-am trimis un buchet de flori pentru că prima femeie preşedinte al Slovaciei merită un buchet”, a declarat Maros Sefcovic.

Preşedintele în exerciţiu, Andrej Kiska, a declarat că numeroase ţări invidiază Slovacia pentru că a ales „un preşedinte care simbolizează valori cum este decenţa”. „Slovacia traversează o criză morală şi are nevoie de un preşedinte ca Zuzana Caputova”, a adăugat el.

La rândul său, premierul Peter Pellegrini şi-a exprimat speranţa într-o „cooperare constructivă” cu noul şef al statului.

Potrivit experţilor, victoria detaşată obţinută de Zuzana Caputova se poate explica printr-un val de nemulţumire populară faţă de actuala putere după asasinarea jurnalistului de investigaţii Jan Kuciak şi a logodnicei acestuia, anul trecut. Jurnalistul se pregătea să publice un articol despre presupuse legături între oameni politici slovaci şi mafia italiană. La acea dată, avocata de 45 de ani a fost prezentă în stradă alături de mii de slovaci la o serie de manifestaţii de o amploare inedită care au dus la demisia premierului Robert Fico.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri