Țările UE au ajuns la un acord privind folosirea veniturilor produse de activele ruseşti îngheţate

Data publicării:
steagul uniunii europene flutură pe cer
Sursa foto: Profimedia Images

Statele UE au ajuns la un acord asupra primei etape dintr-un plan menit să direcţioneze către reconstrucţia Ucrainei veniturile produse de activele ruseşti îngheţate în blocul comunitar, a anunţat marţi preşedinţia belgiană a Consiliului UE, relatează France Presse, preluată de Agerpres.

Această etapă aduce un progres în lunga şi delicata dezbatere din punct de vedere juridic asupra posibilităţii folosirii activelor ruseşti îngheţate în statele occidentale în urma sancţiunilor impuse Rusiei după lansarea invaziei asupra Ucrainei.

Active în valoare de aproape 19 miliarde de euro ale oligarhilor ruşi au fost astfel îngheţate în UE, iar statele blocului comunitar împreună cu cele din G7 au blocat accesul Rusiei la circa 300 de miliarde de dolari din rezervele sale valutare sau în aur, măsură descrisă de Moscova drept un ''furt''. Din această sumă, UE a îngheţat active ale Băncii Centrale ruse în valoare de circa 200 de miliarde de euro, cea mai mare parte a acestei sume fiind depozitată în Belgia şi gestionată de casa de compensare Euroclear.

Opţiunea confiscării acestor active şi a transferului lor către Ucraina, dorită de numeroşi politicieni occidentali, pare cel puţin deocamdată exclusă, întrucât ar risca să tulbure pieţele financiare internaţionale şi să slăbească moneda euro, plus că Moscova a ameninţat cu măsuri "dureroase" dacă o asemenea idee va fi pusă în practică.

Prin urmare, unele state, precum Belgia, au propus ca alternativă impunerea unei taxe asupra activelor ruseşti îngheţate, măsură ce ar genera anual circa trei miliarde de euro în favoarea Ucrainei.

Într-o a doua etapă, şi pentru a permite Ucrainei să încaseze aceste fonduri, Comisia Europeană va formula o nouă propunere care să reglementeze confiscarea şi utilizarea acestor venituri obţinute din activele ruseşti îngheţate. Comisia Europeană a justificat această abordare în etape prin nevoia de prudenţă în faţa posibilelor blocaje de ordin juridic.

Belgia deja taxează veniturile sau dobânzile produse de aceste active ruseşti, iar Euroclear a decis să le transfere direct Ucrainei.

Premierul belgian Alexander De Croo a promis în octombrie Ucrainei că în anul 2024 îi va oferi 1,7 miliarde de euro, sumă ce corespunde taxelor percepute asupra dobânzilor obţinute din activele ruseşti îngheţate în băncile din Belgia, după ce în 2023 Ucraina a primit astfel circa 600 de milioane de euro.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât va plăti un bucureștean impozit din 2026 dacă are apartament și autoturism: calcule concrete
Digi FM
Oana Pellea, la 42 de ani de la moartea tatălui ei, Amza Pellea: "Ai plecat puțin. Te iubesc, tată!"
Pro FM
Momentul în care Shakira cântă alături de cei doi băieți ai săi. Imaginile sunt virale: „Doamne, sunt...
Film Now
A murit Peter Greene, actorul din „Pulp Fiction” și „The Mask”. Managerul său: „Urma să fie operat, dar era...
Adevarul
Cum a fost scoasă din țară lidera opoziției din Venezuela. Detalii inedite ale misiunii, relatate de un...
Newsweek
Ministrul Muncii anunță care pensionari iau bani în plus la pensie în 2026. „Puterea de cumpărare, prea mică”
Digi FM
Melania Trump, șic în alb și negru, cu tocuri cui, la brațul lui Moș Crăciun. Zâmbitoare în mijlocul a sute...
Digi World
Ce trebuie să știi despre tratamentul leprei. Medic infecționist: „Poate dura și până la doi ani!” Două...
Digi Animal World
Cum a reacționat un câine când un străin a intrat în casă. Stăpânul patrupedului a fost șocat: „Trebuia să-i...
Film Now
Cum arată azi casa din “Singur acasă” și cui ii apartine
UTV
Trailerul Street Fighter a apărut la The Game Awards 2025. Jason Momoa și 50 Cent fac parte din distribuție