Legendele internetului: „Tehnica salamului”, metoda folosită de Stalin ca să distrugă politicile liberale. România, prima țară testată

Data actualizării: Data publicării:
stalin sustine o cuvantare
Iosif Stalin. Foto: Profimedia

Tehnica salamului” este numele metodei folosită de Stalin în Europa de Est ca să distrugă politicile liberale. România a fost prima țară unde a fost testată procedura, pe finalul celui de-al Doilea Război Mondial. Sovieticii au început să lucreze din unghiuri aparent fără legătură la impunerea unor funcționari necalificați, dar loiali, la anularea unor libertăți care păreau neimportante, la închiderea unor ziare de provincie și așa mai departe, până când sistemul s-a trezit copleșit și nefuncțional. În prezent, „tehnica salamului” este practicată cu ajutorul internetulului, unde se construiesc eroi falși, care promit apărarea poporului de tot ce este rău. Ei sunt extremiștii.

Arta comunicării eficiente

Politica se face și pe internet iar asta a adus în spațiul public o expresie pe care mase de oameni din toată lumea o folosesc des: este nevoie de o schimbare totală a clasei politice! Lipsa de încredere în politicienii din partidele clasice este principalul motiv care face oamenii să se uite mai atent la extreme și extremiști. Cunoștințele despre politică sunt limitate la nivelul maselor, de aceea, dacă mesajul politic este simplu și transmis în moduri care nu presupun efort din partea publicului, efectul este mai puternic. Dar asta nu înseamnă că informația este bine înțeleasă.

Dragoș Cîrneci, psiholog specialist în Neuroștiințe: Dacă noi am avea aici 50 de oameni ca să ne asculte, ar fi martori la ce povestim noi aici și mâine i-aș chema să spună fiecare ce își amintește, fiecare își va aminti în felul lui același text. Fiecare cumva înglobează informația în funcție de structura proprie pe care o are: de ce crede, de ce știe, de ce se așteaptă ca să vorbească, de ce își dorește ca să vorbească. Evident că atunci când ești sfătuit de anumiți consultanți să ai un mesaj care e direcționat către populație, pe unii îi vei prinde, pe alții nu. Acum se pune problema pe câți dintre ei îi prinzi din punct de vedere statistic, ca să conteze. Deci nu va ajunge la toată lumea mesajul tău, aia e categoric. La cât va ajunge steo chestie probabilistică, este în funcție de sondaje și cât de bine s-au făcut acele sondaje, deci oricum nu vei putea manipula toți oamenii niciodată.

Soluțiile radicale nu sunt viabile

Politicienii extremiști devin populari pentru că ideile pe care le propagă în spațiul public cer soluții radicale. Doar că lumea este construită pe compromisuri, are multe nuanțe de gri, nu este doar alb și negru. Schimbările sunt bune dacă folosesc populației, dar istoria a arătat că extermiștii vor puterea pentru binele lor, în detrimentul libertăților celor mulți pe care se bazează să ajungă în vârf.

Victor Negrescu, europarlamentar Partidul Socialiștilor Europeni: Popularitatea nu înseamnă credibilitate și faptul că te filmezi singur pe rețelele sociale nu înseamnă că ai idei care pot ajuta societatea să meargă în direcția bună. Știu, nu este cool să spui ceea ce spun. Este o boală în România, după like uri. Un like nu seamnă automat că tu vei putea să schimbi lucrurile în bine, așa că eu cred că trebuie să redevenim responsabili în a înțelege aceste diferențe, dar mai ales în a pune sub presiune politicienii de acest fel, În ai întreba concret care sunt soluțiile, De exemplu, care este alternativa pe care o propun cei care sunt anti-europeni la Uniunea Europeană pentru că nu au niciun fel de alternativă? Noi nu trebuie doar să preluăm mesajele lor, ci trebuie să i supunem unei analize atente.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri