Toate telefoanele ar putea avea încărcător unic, în Europa. PE a votat proiectul

Data publicării:
telefon mo
Foto: Getty Images

Parlamentul European a votat vineri în favoarea unei moțiuni ce cere ca producătorii de telefoane mobile să folosească un conector unic de alimentare. Comisia Europeană a sugerat că intenționează să introducă noi reguli care ar forța companiile să adopte un încărcător unic.

Dacă va acționa la cererea Parlamentului, noile reguli ar forța Apple să-și schimbe încărcătorul folosit la alimentarea dispozitivelor sale.

Anumite companii de tehnologie, printre care și Apple, s-au opus proiectului în condițiile în care un încărcător unic la nivelul UE ar însemna pentru firme fie păstrarea unui conector de alimentar unic la nivel mondial, fie costuri suplimentare pentru fabricarea mai multor modele de încărcătoare.

Eurodeputații au adoptat moțiunea cu 582 de voturi pentru și doar 10 împotrivă. Aceștia au argumentat că decizia va ușura viața consumatorilor, permițându-le acestora să-și alimenteze toate modelele de telefoane printr-un încărcător standard.

Telefoanele Apple sau Huawei ar putea fi alimentate cu încărcătoare Android

Unul din avantaje este că telefoanele Apple sau Huawei ar putea fi alimentate cu încărcătoare Android, în cazul în care va fi adoptat drept conector unic modelul USB-C, cel mai popular la nivel mondial.

Apple, spre deosebire de alți producători, a refuzat să integreze conectorul USB-C în dispozitivele sale după ce lansat în 2012 un încărcător propriu, cu mufă diferită, pe care l-a intitulat „Lightning”. Încărcătorul respectiv este folosit pentru alimentarea tuturor modelelor de iPhone și pentru modelele noi de iPad.

Totodată, la baza inițiativei mai stă și subiectul deșeurilor electronice.

„Pentru a reduce deșeurile electronice și pentru a ușura viața consumatorilor, europarlamentarii doresc măsuri obligatorii pentru încărcătoare în așa fel încât să se potrivească cu toate telefoanele mobile și alte dispozitive portabile”, scrie în nota de fundamentare a proiectului adoptat de PE.

Potrivit estimărilor Parlamentului European, încărcătoarele vechi produc anual circa 51.000 de tone de deșeuri electronice.

Intrarea în vigoare este condiționată de acordul Consiliului European.

Editor web: C.T.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum ai putea lua pensie dacă faci muncă în gospodărie. Tipurile de activități pentru care primești bani
Digi FM
Ce se face în a doua zi de Paște și ce tradiții respectă românii în Lunea Albă. Obiceiuri care se păstrează...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată Julia Chelaru, fosta membră a trupei Exotic, la aproape 50 de ani. Și-a etalat formele voluptoase...
Film Now
Dakota Johnson iubește din nou. Cine este bărbatul care a ajutat-o să treacă peste despărțirea de Chris Martin
Adevarul
Harta pascală a României: de la drobul cu porc din Banat la pasca moldovenească și preparatele orientale din...
Newsweek
Vechimea din străinătate contează la pensie. Cum să-ți crești pensia chiar dacă nu mai lucrezi în țară
Digi FM
Cine e Peter Magyar, fostul colaborator al lui Viktor Orban, devenit principalul lui adversar. A promis o...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când pică Paștele ortodox și Paștele catolic în următorii 10 ani (2027-2036). Calendar complet și diferențe...
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
Pamela din Dallas, mai senină ca oricând. Victoria Principal are 76 de ani, o viață liniștită departe de...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...