UE trebuie să cheltuiască peste 700 miliarde euro pe an pentru a-și atinge obiectivele privind tranziţia verde

Data publicării:
panouri fotovoltaice pe camp
Foto: Getty Images

Europa va avea nevoie de investiţii de peste 700 miliarde de euro pe an pentru a-şi îndeplini obiectivele privind tranziţia energetică, pentru combaterea schimbărilor climatice, se arată într-un raport publicat de Comisia Europeană.

„Per total, vor fi necesare investiţii suplimentare de aproximativ 620 miliarde de euro anual pentru îndeplinirea obiectivelor din Pactul Verde (Green Deal) şi REPowerEU plan, şi încă 92 miliarde de euro vor fi necesari pentru obiectivele din «Net-Zero Industry Act» în perioada 2023-2030”, se arată în raportul privind previziunile strategice din 2023, consultat de Reuters, potrivit Agerpres.

Reglementarea UE anunţată în martie „Net-Zero Industry Act” este menită să majoreze fabricarea produselor tehnologice nepoluante şi să contracareze subvenţiile masive acordate de Statele Unite şi China.

Vicepreşedintele CE, Maros Sefcovic, a declarat că Europa trebuie să devină „Europa investiţiilor” pentru a-şi îndeplini obiectivele şi a se asigura că blocul comunitar depăşeşte concurenţa globală.

„Banca Europeană de Investiţii (BEI ar trebui să acorde un sprijin mai puternic pentru investiţiile strategice în domenii cheie, cum ar fi tehnologia verde şi bio, precum şi materiile prime, în special pentru proiectele de vârf”, a adăugat Sefcovic, cerând investiţii ţintite din partea sectorului public, inclusiv din bugetele naţionale şi fondurile europene.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri