Ciocniri violente și baricade pe Champs-Élysées. Mobilizare a protestatarilor mai slabă, totuși, decât săptămâna trecută

Data actualizării: Data publicării:
paris proteste champs elysee

Poliţia din Paris a folosit gaze lacrimogene, sâmbătă, pentru a-i dispersa pe manifestanţii care au demonstrat pentru a doua săptămână consecutiv faţă de creşterea preţurilor la carburanţi. Totuși, mobilizarea la nivel național a fost mai slabă decât săptămâna trecută, când s-au înregistrat și victime.

ACTUALIZARE ora 20:00 Mai puţin semnificativă la nivel naţional decât a fost săptămâna trecută, mobilizarea „vestelor galbene” s-a soldat sâmbătă cu ciocniri între manifestanţi şi forţele de ordine în centrul Parisului şi cu mai multe reţineri, relatează AFP, preluată de Agerpres.

La ora 14:00 GMT (13:00, ora României), aproape 81.000 de manifestanţi erau în stradă în întreaga ţară, faţă de 244.000 săptămâna trecută la aceeaşi oră, a anunţat Ministerul de Interne.

Aşa-numitele „veste galbene”, care au îmbrăcat veste fluorescente pe care în Franţa orice şofer trebuie să le deţină în caz de accident, au denunţat creşterea preţurilor la carburant, creşterea impozitelor şi scăderea puterii de cumpărare. Manifestanții beneficiază de o puternică susţinere populară.

Opt persoane au fost rănite, dintre care doi jandarmi, faţă de 106 săptămâna trecută, a adăugat aceeaşi sursă, care a menţionat că 22 de persoane au fost plasate în arest.

Celebrul bulevard Champs-Elysées din Paris, unde autorităţile au interzis protestele pe o anumită porţiune, a fost teatrul principal al incidentelor de sâmbătă.

De dimineaţă, manifestanţii s-au ciocnit cu forţele de ordine, aruncând cu obiecte şi construind baricade, în timp ce jandarmii şi poliţiştii antitero au răspuns cu gaze lacrimogene şi tunuri cu apă.

Către orele 16H00 GMT, pompierii au intervenit pentru a stinge diverse incendii la baricade, care degajau un fum gros şi negru.

Între timp, în restul Franţei, aveau loc numeroase acţiuni paşnice, în cadrul acestei celei de-a doua mari zile de mobilizare, la o săptămână de la debutul mişcării.

Acest „act 2” nu a avut totuşi succesul mobilizării de sâmbăta trecută, când aproape 300.000 de oameni au blocat drumurile şi zonele strategice în întreaga Franţă.

Deocamdată, mişcarea poate conta pe sprijinul larg al francezilor: potrivit unui sondaj al institutului BVA, 72% dintre francezi aprobă revendicările „vestelor galbene”. Rămâne de văzut dacă această mobilizare va influenţa politica preşedintelui Emmanuel Macron, vizat direct de sloganurile manifestanţilor, care i-au cerut demisia.

ACTUALIZARE ora 16:00 . Sunt ciocniri violente la Paris, iar 18 persoane au fost reținute până la această oră. Au fost ridicate baricade pe bulevardul Champs-Élysées. Cel puţin opt mii de oameni protestează faţă de o nouă scumpire a carburanţilor. 

Este un nou episod tensionat al acestei săptămâni, presărate cu proteste şi violenţe. 

Protestatarii sunt furioşi pe introducerea unei noi taxe pentru carburanţi. Acum, litrul de combustibil costă aproximativ un euro şi jumătate, după majorări de 23%. De la 1 ianuarie 2019 ar urma să intre, însă, în vigoare o nouă majorare, de 4% în cazul motorinei şi aproape 2% în cazul benzinei

Este o măsură pe care Franța o ia și din dorința de a lupta contra poluării, în perspectiva interzicerii mașinilor diesel în 2020. Pe de altă parte, scumpirea carburanților este doar un pretext. Nemulțumirea socială este legată în primul rând se scăderea puterii de cumpărare. S-au făcut calcule din care reiese că o familie de nivel mediu a pierdut circa 5.460 de euro pe an comparativ cu situația de acum cinci ani, a explicat la Digi24 jurnalistul Paul Cozighian, corespondent Le Figaro. El atrage atenția și asupra ineditului acestui protest - oamenii s-au mobilizat pe Facebook, într-o acțiune oarecum haotică, într-o țară unde mișcarea sindicală este foarte bine organizată și reactivă.


Sâmbătă, în jurul prânzului, se înregistrau violențe la Paris, unde mii de oameni protestau faţă de scumpirea carburanţilor. Este aşa-numitul protest al vestelor galbene. Manifestanţii au umplut bulevardul Champs-Elysees, unde au forţat cordoanele poliţiei şi au aruncat cu pietre şi sticle în forţele de ordine. Au ridicat baricade, iar autorităţile susţin că printre ei sunt şi câteva sute de extremişti de dreapta, care agită spiritele. Oamenii au încercat să ajungă la Palatul Elysee, însă au fost întorşi din drum cu gaze lacrimogene şi tunuri cu apă de cei trei mii de poliţişti scoşi pe străzi.

Le Monde scrie că persoane îmbrăcate cu veste de culoare galbenă, dar despre care nu se ştie dacă într-adevăr fac parte din mişcare, au fost filmate în timp ce distrug mobilierul stradal şi barierele de construcţie pentru a construi un baraj în mijlocul bulevardului.

Proteste au fost şi vineri seară, iar un bărbat a ameninţat că detonează o grenadă într-o benzinărie. El era nemulţumit că preşedintele Emmanuel Macron nu-i primeşte la Elysee pe protestatari. S-a predat până la urmă, dar situaţia rămâne extrem de tensionată în Hexagon.

Totul a plecat de la introducerea unei noi taxe pentru carburanţi. Benzina şi motorina s-au scumpit cu 23 la sută, iar oamenii acuză şi scăderea puterii de cumpărare.

De-a lungul săptămânii au fost manifestaţii în întreaga ţară, iar bilanţul indică doi morţi şi peste 600 de răniţi. În plus, 450 de oameni au fost arestaţi, după ce sute de mii de francezi au blocat cele mai importante şosele din Hexagon.

Demonstranţii au blocat circulaţia pe şosele şi autostrăzi, aşa că nici o maşină nu a mai putut trece. În oraşe, huligani necunoscuţi au incendiat show-room-uri auto şi au distrus peste 70 de maşini.

De partea sa, guvernul de la Paris a anunţat că nu are de gând să renunţe la creşterea accizelor la carburanţi. Premierul Edouard Philippe a spus că stategia Executivului este bună şi că va continua pe acest drum.

Aproximativ 13.000 de persoane s-au adunat luni, 19 noiembrie, în 358 de locuri din Franţa, după ce sâmbătă, 17 noiembrie, au ieșit să manifesteze 290.000 de oameni, în peste 2.000 de locuri, pentru a protesta faţă de politica economică a Guvernului condus de Edouard Philippe. Această mişcare polimorfă şi fără un lider identificat a fost iniţiată de membri ai societăţii civile, care au îndemnat pe reţele de socializare la acţiuni contra creşterii preţului carburanţilor.

Motivele nemulţumirii s-au extins, apoi, la o denunţare mai globală a politicii Guvernului în domeniul taxării şi scăderii puterii de cumpărare.

Apeluri la manifestaţii „pe jos, pe cal sau cu maşina”, în vederea „blocării” Parisului, pe 24 noiembrie, au fost amplu preluate şi răspândite pe Facebook, notează News.ro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri