Sari la conținut

Un nou detaliu în cazul dispariției misterioase a marinarului britanic. Ce spune echipajul velierului

Marinarul britanic John Fisher, membru al echipajului velierului SHK/Scallywag „era probabil inconştient" atunci când a căzut în apă, în timpul etapei a şaptea a cursei de yachting Volvo Ocean Race, a anunţat echipa sa, citată de AFP, transmite Agerpres.

9595610-3x2-700x467

John Fisher



Fisher a fost dat dispărut după ce a căzut peste bord, luni, la aproximativ 1.400 m nautice (2.600 km) vest de Capul Horn. După mai multe ore de căutări, s-a pus capăt operaţiunii de salvare, din cauza condiţiilor meteorologice extreme.

Conform cronologiei incidentului, publicată pe site-ul oficial cursei, John Fisher şi-a desfăcut hamul de siguranţă, pentru a putea curăţa una dintre vele, în momentul în care vela principală a avut o mişcare de balans, lovindu-l pe marinarul britanic, care a căzut peste bord.

„Echipajul crede că John şi-a pierdut cunoştinţa înainte să cadă", se precizează în comunicat.

John Fisher, în vârstă de 47 ani, purta combinezonul său de supravieţuire în momentul în care a căzut, însă temperatura apei avea în momentul respectiv o temperatură de aproximativ 9 grade Celsius.

Căutările conduse de către coechipierii săi s-au dovedit infructuoase, iar ambarcaţiunea s-a îndreptat către ţărm, din cauza condiţiilor meteo care au devenit din ce în ce mai dificile.

„Ţinând cont de temperatura scăzută a apei, de starea mării şi orele care au trecut de la acest accident, considerăm că John este definitiv pierdut", a anunţat miercuri directorul cursei, Richard Brisius.

Plecată din Alicante, pe 22 octombrie, Volvo Ocean Race cuprinde 11 etape şi urmează să se încheie în luna iunie, la Haga. În momentul startului etapei a şaptea, pe 18 martie, Sun Hung Kai/Scallywag ocupa locul al treilea.