Galerie Foto Un pod s-a prăbușit în Pittsburgh. Joe Biden a mers să constate pagubele: "Este incredibil"

Data actualizării: Data publicării:
pod prabusit in Pittsburgh
Un pod s-a prăbușit, vineri, în Pittsburgh. FOTO: Profimedia Images

Un pod s-a prăbușit, vineri, în Pittsburgh. Nu au fost înregistrate victime, dar trage un semnal de alarmă privind necesitatea investițiilor în infrastructură. Președintele SUA a mers să constate daunele. "Este incredibil", a spus Joe Biden, în faţa infrastructurii prăbuşite, acoperită cu zăpadă, unde un autobuz şi maşini au fost prinse în capcană.

Accidentul nu a făcut morţi. Trei persoane, al căror prognostic vital nu este angajat, au fost transportate la spital, au precizat serviciile de urgenţă din acest oraş, al doilea ca mărime din statul Pennsylvania (est) după Philadelphia.

"Este un miracol, domnule preşedinte", a spus un membru al unei echipe de intervenţie şi salvare. "Chiar este", a spus Joe Biden.

Un pod s-a prăbușit, vineri, în Pittsburgh. FOTO: Profimedia Images
Un pod s-a prăbușit, vineri, în Pittsburgh. FOTO: Profimedia Images

"Sunt la Pittsburgh mai multe poduri decât în orice oraş din lume", a spus democratul, care a obţinut adoptarea în urmă cu câteva luni a unor uriaşe cheltuieli în infrastructură, promiţând: "Le vom repara pe toate".

Coincidenţa este frapantă: la 20 ianuarie, pentru a marca prima sa aniversare la Casa Albă, Joe Biden alesese să vorbească tocmai în faţa unui panou mare pe care erau proiectate fotografii ale unor poduri deteriorate. Marele plan de cheltuieli de 1.200 de miliarde de dolari în drumuri, poduri sau internet de mare viteză, votat la sfârşitul anului trecut de Congresul american cu câteva voturi din partea opoziţiei republicane, este unul dintre rarele mari succese până în prezent ale celui de-al 46-lea preşedinte al Statelor Unite, scrie Agerpres.

Cu o cotă de încredere mediocră de aproximativ 40%, văzând că se apropie alegerile legislative care riscă în toamnă să îl coste scurta sa majoritate parlamentară, Joe Biden a promis că va merge mai mult să se întâlnească cu americanii.

După ce a petrecut un an promiţând mari răsturnări economice şi sociale în Statele Unite, Casa Albă a fost nevoită să-şi reducă ambiţiile. Dar şi să-şi adapteze comunicarea, în faţa americanilor care se luptă cu o inflaţie istorică şi un nou val de pandemie.

După legea privind infrastructura, nereuşind să adopte o lege socială foarte ambiţioasă de 1.750 miliarde de dolari, preşedintele caută să salveze măcar câteva reforme, în special ajutoare pentru îngrijirea copiilor sau cheltuieli pentru tranziţia energetică.

De asemenea, el a anunţat vineri unui alt text în pregătire, care ar trebui să facă SUA mai competitive în faţa Chinei prin localizarea pe teritoriul american a fabricaţiei de produse esenţiale activităţii industriale, precum semiconductoarele.

Notând că Statele Unite sunt acum doar pe locul nouă în lume în ceea ce priveşte investiţiile în cercetare şi dezvoltare, el a spus, în timpul vizitei la o fostă oţelărie transformată într-un centru de inginerie şi robotică, că "putem şi trebuie să schimbăm această traiectorie. Avem ocazia acum" în Congres.

Proiectul de lege în cauză, "America COMPETES act", aflat în dezbatere la Camera Reprezentanţilor, prevede în special 52 de miliarde de dolari pentru revitalizarea industriei americane de semiconductoare.

În iunie, un text similar a fost adoptat în Senat, votat de congresmeni din ambele partide, o raritate în aceste vremuri de opoziţie partizană exacerbată în Statele Unite. 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Când trebuie declarați la ANAF banii obținuți din vânzări pe Vinted, OLX și alte platforme. Explicațiile unui...
Digi FM
"Am decis să sărbătoresc viața". Alina Pușcău, după ultima cură de chimioterapie: "A fost incredibil de greu"
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dana Nălbaru a împlinit 50 de ani și a primit un cadou neobișnuit de la cei trei copii: "Mi-am dorit doar...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Unul dintre cele mai iubite seriale polițiste, anulat după 20 de sezoane. Actrița care a aflat cu 90 de...
Adevarul
Șantierul autostrăzii cu tuneluri din vestul României se apropie de final. Munții de pământ excavați au...
Newsweek
Sute de mii de pensionari NU vor lua bani în plus la pensie la indexare. Casa de Pensii confirmă
Digi FM
De ce se înmoaie murăturile în borcan. Greșelile care le strică textura și cum le păstrezi crocante
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce efecte are în organism consumul zilnic de migdale. Câte să mănânci pentru a profita de beneficii
Digi Animal World
Reacția unui câine când celălalt patruped al familiei are o criză de epilepsie. Imaginile sunt virale: „Mi-au...
Film Now
A fost criticată pentru siluetă, acum parcă a întinerit! Soția lui Pierce Brosnan, superbă într-o rochie...
UTV
Laura Cosoi a ajuns la casa Adelei Popescu de la Șușani. Cum și-au petrecut timpul cele două vedete, în timp...