VIDEO. Momentul înspăimântător în care motorul unui avion rusesc, cu 200 de persoane la bord, ia foc

Data publicării:
tupolev

Un avion rusesc care transporta peste 200 pasageri spre staţiunea Soci a aterizat de urgenţă la scurt timp după decolare, din cauza unui incendiu la unul din motoare, a anunţat miercuri Agenţia federală de transport aerian, transmite dpa, citată de Agerpres.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media



Aeronava Tu-204, operată de compania Red Wings Airlines, a aterizat la Ufa, în centrul Rusiei, iar pasagerii au fost evacuaţi de urgenţă, au declarat autorităţile, precizând că nimeni nu a fost rănit.

„Controlorul de trafic a informat echipajul că de la sol se vedea motorul din stânga arzând”, a comunicat agenţia federală.

Aceasta a precizat că sistemul aeronavei de identificare şi stingere automată a incendiilor nu a funcţionat.

O anchetă a fost deschisă în acest caz.

La bordul avionului se aflau 215 pasageri şi şapte membri de echipaj.

O filmare postată pe Instagram arată unul din motoare în flăcări, în timp ce avionul era în zbor.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri