Zelenski avertizează că, fără SUA, Europa nu va putea ajuta Ucraina aşa cum a făcut-o până acum: „Putin va profita din plin”

Data publicării:
volodimir zelenski participa la summitul epc
Zelenski spune că „s-ar putea ca unii lideri europeni să înceapă să ezite dacă nu vor veni semnale pozitive din partea SUA”. FOTO: Profimedia Images

Europa nu va putea să se descurce singură în ceea ce priveşte ajutorul militar şi financiar pentru Ucraina dacă SUA ar renunţa sau ar amâna asistenţa acordată Kievului, consideră preşedintele Ucrainei, Volodomir Zelenski, citat luni de EFE, potrivit Agerpres.

„Europa singură nu va putea să sprijine Ucraina aşa cum a făcut-o până acum, nici financiar, nici militar”, a declarat liderul ucrainean într-un interviu acordat canalului public de televiziune german ARD.

Zelenski spune că „s-ar putea ca unii lideri europeni să înceapă să ezite dacă nu vor veni semnale pozitive din partea SUA”

Există un risc ridicat ca unii lideri europeni să înceapă să ezite dacă nu vor veni semnale pozitive din partea Statelor Unite, a afirmat Zelenski, explicând că prima consecinţă va fi o lipsă de arme şi de resurse financiare pentru Ucraina, în al doilea rând pierderea alianţei SUA-Europa şi recunoaşterea faptului că Europa este singură în a se apăra împotriva Rusiei dacă Ucraina nu va reuşi să oprească trupele Kremlinului, iar acestea ar avansa spre alte ţări.

„Aceasta ar fi o ameninţare serioasă, iar preşedintele rus Vladimir Putin va profita din plin de această situaţie”, a avertizat el.

Dacă SUA s-ar distanţa de NATO, acest lucru ar putea determina şi alte ţări să-şi schimbe poziţia faţă de Alianţa Nord-Atlantică, în special cele care au legături economice cu Rusia, a apreciat Volodimir Zelenski.

În opinia sa, un viraj american dinspre Ucraina şi Europa în domeniul apărării ar putea să însemne, de asemenea, sfârşitul politicii comune de sancţiuni împotriva Rusiei.

Liderul ucrainean a subliniat că, în cazul în care Donald Trump ar câştiga alegerile prezidenţiale din SUA, el va reacţiona într-un mod „normal”, întrucât Kievul are sprijinul ambelor partide - democraţi şi republicani - deşi unele voci din această a doua forţă politică blochează aprobarea unui pachet de ajutor de 61,4 miliarde de dolari.

„Este puţin probabil ca politica SUA să depindă de o singură persoană. Nu cred acest lucru, sau cel puţin nu vreau să cred asta”, a subliniat el.

În orice caz, Zelenski a indicat că va vorbi cu Trump şi va găsi o cale de dialog cu republicanul, care s-a pronunţat împotriva acordării de noi ajutoare Ucrainei şi a spus că ar putea să pună capăt războiului în 24 de ore.

„O spun cu sinceritate: dacă formula sa duce la pace şi are nevoie de 24 de ore pentru asta, aş fi un preşedinte foarte, foarte fericit, pentru că ştiu câţi oameni pierdem pe zi şi cât de mult ne costă acest lucru”, a spus el.

Zelenski a mai afirmat că „orice război se termină la un moment dat”

Zelenski a mai afirmat că „orice război se termină la un moment dat”, deşi a recunoscut că Ucraina se află într-o situaţie dificilă.

El a reiterat că este posibilă oprirea Rusiei „pentru a preveni distrugerea Ucrainei, a naţiunii noastre, a migraţiei globale şi a celui de-al treilea război mondial”.

Preşedintele ucrainean a recunoscut că este „dezamăgit” de faptul că unii politicieni de astăzi se comportă mai degrabă pragmatic şi nu acţionează imediat în faţa unei provocări sau a alteia, aşa cum s-a întâmplat deja în 2014, când Rusia a ocupat Crimeea.

Cancelarul german Olaf Scholz îşi menţine refuzul de a trimite rachete Taurus cu rază lungă de acţiune în Ucraina, de teama reacţiei Rusiei în cazul în care acestea ar lovi teritoriul rusesc.

Nu este vorba despre o armă sau alta, a spus Zelenski, ci despre a crede în Ucraina şi în capacitatea acesteia de a se apăra şi de a apăra Europa şi de a lua măsurile necesare în consecinţă.

Argumentul exprimat de unii miniştri germani că Ucrainei nu i se poate furniza tot ceea ce cere este inutil, a spus Zelenski, pentru că, dacă Putin ar avansa, „nicio armă nu vă va fi de folos”.

Aceste poziţii ale unora „costă scump sistemul de securitate european şi Ucraina”, a subliniat preşedintele ucrainean în interviul pentru ARD.

Editor : B.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri