Zelenski i-a spus lui Macron că se îndoieşte de rostul discuţiilor cu Putin

Data actualizării: Data publicării:
zelenski si macron la pupitru, conferinta de presa in gradina palatului de la kiev
Volodimir Zelenski și Emmanuel macron, în timpul conferinței de presă de la Kiev. Foto: president.gov.ua

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a spus joi omologului său francez Emmanuel Macron că se îndoieşte de rostul discuţiilor cu preşedintele rus Vladimir Putin pentru a pune capăt războiului din Ucraina. La rândul său, președintele francez nu a exclus noi discuții cu liderul de la Kremlin. 

„Nu sunt sigur că există vreo posibilitate ca preşedintele Federaţiei Ruse să fie gata să audă ceva”, a declarat Zelenski în timpul unei conferinţe de presă la Kiev, alături de lideri europeni.

„Se pare că în acest moment el (Vladimir Putin) ia decizii şi apoi discută cu cineva (...). Aceasta nu se referă doar la Emmanuel Macron, eu nu sunt sigur că există astăzi lideri în lume care ar putea determina Rusia în mod individual să înceteze războiul”, a spus Zelenski, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

Preşedintele ucrainean i-a răspuns astfel unui jurnalist care l-a întrebat despre valul de critici, în special din Ucraina, provocat de recentele afirmaţii ale lui Macron, potrivit cărora Rusia „nu trebuie umilită”.

Foarte implicat în criza ucraineană, Macron este unul dintre puţinii lideri care discută regulat cu Vladimir Putin - ceea ce suscită critici în estul Europei - şi face legătura cu preşedintele Zelenski.

Joi, preşedintele francez a declarat că nu exclude o nouă discuţie cu omologul său rus dacă va fi nevoie.

„În probleme de securitate alimentară este nevoie să se discute şi cu Rusia, pentru a încerca să se obţină progrese”, a spus Macron. „Atunci când se deschid ferestre de oportunitate, a face presiuni pentru ca discuţiile să fie reluate este util”, a adăugat Macron, evocând conflictul dintre Ucraina şi Rusia şi insistând asupra faptului că războiul trebuie să înceteze.

Totodată, Macron a dat asigurări că „Germania, la fel şi Franţa, nu vor fi niciodată în situaţia de a negocia în numele Ucrainei cu Rusia, ceea ce, de altfel, noi nu am făcut niciodată, nici de a face vreo concesie, nici de a negocia vreo concesie, ci de a cere claritate”.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce trăiește Nicolae Văcăroiu la 82 de ani. Cum arată acum şi ce pensie are fostul premier
Digi FM
Fiul Ozanei Barabancea, mărturisiri după infarctul suferit la 24 de ani: "O perioadă care mi-a deschis ochii"
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cine a moștenit, de fapt, averea lui John Lennon? Fiul artistului face dezvăluiri neașteptate după 46 de ani
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
"Transformarea în Jack Nicholson e aproape completă". Val de reacții după ce Leo DiCaprio a apărut fără...
Adevarul
Reacția lui Ponta după ce Călin Georgescu a obținut arestul la domiciliu
Newsweek
Ce ar însemna o indexare mai mică a pensiilor în 2027? Avocat: O restrângere a dreptului la pensie
Digi FM
Prințul Harry, mărturisire neașteptată despre perioada în care a plecat din Marea Britanie cu Meghan Markle...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Vietatea care sfidează moartea. Își poate "reseta" viața de nenumărate ori: "Oricât ai încerca, pur și simplu...
Digi Animal World
4 animale care par să păcălească moartea. Unele își pot regenera corpul, iar altele supraviețuiesc la...
Film Now
Uma Thurman, în rochie-sacou și pantofi cu toc pe covorul roșu. A făcut furori la premiera noului sezon...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro