Istoricul Dimitrie Onciul, membru al Academiei Române și apărător al identității românești, va fi comemorat la Straja și la Cernăuți.
Un eveniment în acest sens va avea loc în perioada 17-20 martie, a anunțat pe Facebook Gheorghe Cârciu, secretar de stat în cadrul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.
"În perioada 17-20 martie vom participa, la Straja și la Cernăuți, la comemorarea marelui istoric Dimitrie Onciul, membru al Academiei Române și apărător al identității românești.
Este obligația noastră să-i cinstim personalitatea, să-i menținem vie memoria și să o transmitem mai departe", a anunțat Gheorghe Cârciu.
Cine a fost Dimitrie Onciul
Istoricul Dimitrie Onciul, membru titular (aprilie 1905), vicepreşedinte (1913-1916; 1919-1920) şi preşedinte al Academiei Române (1920-1923), s-a născut la 26 octombrie/7 noiembrie 1856, la Straja, judeţul Suceava.
A absolvit Istoria şi Geografia între 1876-1879, la Cernăuţi, continuându-şi specializarea la Viena între anii 1879 şi 1881.
În timpul studenţiei, s-a numărat printre membrii Societăţii "Arboroasa" şi a fost iniţiator şi fondator al Societăţii studenţeşti "Junimea", al cărui prim preşedinte a fost ales.
A făcut studii de epigrafie latină, diplomatică, paleografie şi sigilografie la Universitatea şi Institutul de Istorie Austriacă din Viena, conform volumului "Membrii Academiei Române. Dicţionar" (1866-2003).
În 1884, şi-a susţinut, la Universitatea din Cernăuţi, teza de doctorat cu titlul "Uber die Anfage des Romanichen Staatwesens". A fost profesor la Liceul şi la Şcoala Normală din Cernăuţi (1885-1896), unde a predat Istoria şi Limba Română. În perioada 1896-1923, a fost profesor de Istorie veche a românilor la Universitatea din Bucureşti. De asemenea, a fost decan al Facultăţii de Litere (1919-1923).
În calitate de preşedinte al Comisiunii Monumentelor Istorice (din 1919), a inaugurat cercetările arheologice medievale, fiind preocupat mai ales de salvarea monumentului de la Curtea de Argeş.
A condus Arhivele Statului din Bucureşti, în această calitate întemeind, în 1922, Comisia Consultativă Heraldică - al cărei prim preşedinte a fost.
A fost considerat creatorul Şcolii critice în istoriografia română, activitatea sa ştiinţifică concentrându-se, în principal, asupra a două mari puncte: originea şi dezvoltarea poporului român şi modul de formare al Ţărilor Române ca state de sine stătătoare.
Dintre operele scrise, amintim: "Dragoş şi Bogdan, fondatorii principatului românesc" (1884), "Teoria lui Roesler. Studii asupra stăruinţei românilor în Dacia Traiană de A. D. Xenepopol. Dare de seamă critică" (1885), "Radul Negru şi originele Principatului Ţări Româneşti" (1891-1892), "Papa Formosus şi tradiţia noastră istorică" (1900), "Românii în Dacia Traiană până la întemeierea principatelor" ("Chestiunea română", 1902), "Tradiţia istorică în chestiunea originilor române" (1907).
A publicat documente descoperite în arhive, la Viena, între care: "Acte privitoare la instalarea episcopului Dosoftei în Cernăuţi la 30 ianuarie 1872. Culegere din Arhiva Ministerului I.R. de Războiu din Viena", 1890; "Documente inedite privitoare la istoria românilor", 1392 etc.
A murit la 20 martie 1923, la Bucureşti.
