Noi restricții discutate în ședința CNSU: Se interzice ieșirea din localitățile cu o rată peste 3 la mie. Magazine închise la ora 18:00

Data actualizării: Data publicării:
politist care opreste noaptea o masina
Foto: Agerpres

Circulația persoanelor în afara localităților cu o rată mai mare de 3 cazuri de COVID la mia de locuitori ar putea fi interzisă. Propunerea a fost făcută în ședința CNSU care se desfășoară la această oră. De asemenea, acolo unde rata este mai mare de 7 la mie, circulația în afara locuinței va fi restricționată începând cu ora 20:00.

La acestă oră autoritățile discută mai multe propuneri care ar putea fi adoptate în ședința CNSU și transmise spre aprobare Guvernului.

Printre aceste decizii se numără interzicerea părăsirii localităților care au o rată de incidență mai mare de 3 la mie. Excepție fac situațiile în care este tranzitată localitatea sau pentru motive justificate cum ar fi în interes de serviciu, pentru îngrijirea unui minor sau a unei persoane bolnave sau în vârstă, ori pentru asistență medicală.

De asemenea, CNSU ar putea propune ca în localitățile unde incidența depășește rata de 7 la mie să se interzică părăsirea locuinței după ora 20:00 pe tot parcursul săptămânii. La o rată între 3,5 și 7 la mie măsura ar urma să se aplice doar în weekend.

Magazinele se vor închide mai repede în weekend în localitățile cu o rată mai mare de 3,5 la mie. Ora propusă este 18:00. Dacă rata este mai mare de 7 la mie, magazinele vor fi închise la ora 18:00 pe tot parcursul săptămânii.

Se vor închide și sălile de fitness.

Citește și Surse: Credincioșii vor putea merge la biserică de Paște. Circulația persoanelor ar putea fi permisă până la ora 2 noaptea

Editor : Robert Kiss

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce venituri nu îți cresc pensia, chiar dacă ai plătit impozit pentru ele. Multi români nu cunosc legea
Digi FM
Cristi Borcea, în vacanță cu 8 dintre cei 9 copii ai săi. Imagine rară de familie din Grecia: „Pentru unii e...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce avere a lăsat în urmă Bonnie Tyler, după 50 de ani de carieră. Artista și soțul ei n-au avut copii
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița care a cucerit-o total pe Sharon Stone: "Cea mai șic și talentată femeie din showbiz"
Adevarul
De ce Putin nu vrea să încheie războiul. Explicațiile unui mare finanțist: „Dacă pierde puterea, va fi...
Newsweek
Anunț de la Casa de Pensii. Documentul care trebuie depus de unii pensionari de la 1 iulie. Rămân fără pensie
Digi FM
Brad Pitt și iubita cu 29 de ani mai tânără, în tribune la CM 2026. Un cuplu celebru la Hollywood le-a stat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă, de fapt, în organism după ce îți faci un tatuaj. Descoperirea care i-a pus pe gânduri pe...
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Russell Crowe și-a sărbătorit fiul de 20 de ani cu o poză în care își arată mușchii. Fanii au remarcat...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...