Arheologii au descoperit un „fast-food” antic la Pompei, sub cenușa vulcanului Vezuviu GALERIE FOTO

Data actualizării: Data publicării:
Pompeii, a 'street food shop' emerges from the site
Descoperire importantă la Pompei. Foto: Agerpres / EPA / PARCO ARCHEOLOGICO DI POMPEI

Un thermopolium, un fel de „fast-food” stradal din Roma Antică, decorat cu motive policrome şi aflat într-o stare foarte bună de conservare, a fost adus la lumină la Pompei, au anunţat sâmbătă reprezentanţii sitului arheologic, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Blatul acoperit cu cenuşă vulcanică fusese parţial dezgropat în 2019, însă lucrările au fost extinse pentru a se conserva cât mai bine integritatea structurii, situată într-un cartier care la acea vreme era foarte frecventat, la intersecţia străzii Casa delle Nozze d'Argento (Casa Nunţii de Argint) şi Vicolo dei Balconi (Strada Balcoanelor).

Alături de fresca deja cunoscută, care înfăţişează o nereidă (nimfă a apelor) călare pe un căluţ de mare, cercetătorii au identificat picturi în culori vii reprezentând animale, în special păsări de curte şi raţe sălbatice, ce erau gătite şi servite, cu vin sau alte băuturi.

În plus, oamenii de ştiinţă au descoperit în spaţiile din structura mesei resturi alimentare, care ar putea oferi informaţii valoroase asupra obiceiurilor gastronomice din Pompei, din perioada erupţiei Vezuvului, în 79 e.n.

Un fragment de os de raţă, dar şi resturi de porc, de capră, peşte şi melci au fost găsite în vasele de teracotă. Mai multe ingrediente erau gătite laolaltă, într-un preparat asemănător cu paella.

Într-un dolium - vas de lut asemănător unui butoi - au găsite boabe de fasole zdrobite, care serveau la modificarea culorii şi gustului vinului.

„Pe lângă faptul că reprezintă o altă mărturie a vieţii de zi cu zi din Pompei, posibilităţile de analiză a acestui termopolium sunt excepţionale, pentru că pentru prima dată o zonă de acest tip a fost excavată în totalitate”, a declarat Massimo Osanna, director general al Parcul Arheologic Pompei, citat într-un comunicat.

Surprinși de erupția vulcanului

Amfore, un rezervor şi o fântână, precum şi oseminte umane, au fost descoperite în apropiere, inclusiv cele ale unui bărbat de circa 50 de ani.

„Taraba pare să fi fost închisă şi abandonată în grabă de proprietarii săi, dar este posibil ca cineva, posibil bărbatul mai în vârstă, să fi rămas şi să fi pierit în timpul primei faze a erupţiei, în urma prăbuşirii mansardei”, a explicat Massimo Osanna într-un interviu acordat agenţiei Ansa.

Alte oseminte ar putea aparţine unui hoţ, sau unui fugar înfometat, „surprins de vaporii incandescenţi, ţinând în mână capacul vasului pe care tocmai îl deschisese”, a adăugat el.

Astfel de thermopolium erau foarte frecvente şi populare în Roma Antică. Doar în Pompei existau aproximativ 80 de astfel de structuri.

Pompei, îngropat în urma erupţiei Vezuviului, este al doilea cel mai vizitat sit arheologic din Italia după Colosseum din Roma. Acesta a atras în 2019 aproape patru milioane de vizitatori.

Doar o treime din sit, care se extinde în prezent pe 44 de hectare, nu departe de Napoli, a fost dezgropat de arheologi.

Pompeii, a 'street food shop' emerges from the site
Descoperire importantă la Pompei. Foto: Agerpres / EPA / PARCO ARCHEOLOGICO DI POMPEI

 

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât te costă acum să deții o casă în România. Lista completă a taxelor și impozitelor din 2026
Digi FM
Loredana Groza și Fuego, "întâlnire pe nevăzute la piață". Ce au cumpărat cei doi artiști de la tarabele cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Palermo nu este de închiriat!” Dua Lipa a blocat centrul orașului pentru nunta ei de lux, iar acum vrea să...
Film Now
A câștigat mai puțin decât Sheen în „Two and a Half Men”, dar primește și acum sume uriașe. Din ce trăiește...
Adevarul
Momente dramatice în familia unui fost deputat PSD. Soția sa a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost...
Newsweek
4.200 dosare de pensie la CCR, care va lua o decizie excepțională. Legea pensiilor s-ar putea schimba complet
Digi FM
Turistă revoltată de suma plătită pentru două înghețate la Roma: „Capcană pentru turiști”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Apa alcalină, noul "elixir al sănătății" promovat de vedete. Ce spun medicii despre beneficiile reale și...
Digi Animal World
De ce se linge pisica imediat după ce o mângâi? Motivul real este diferit de ceea ce crezi
Film Now
Are 70 de ani, a devenit mamă la 46, dar nu regretă. Geena Davis: „Sunt fericită că am avut copii târziu...
UTV
Anca Dinicu și Georgian Păun s-au despărțit. Actrița a făcut anunțul la un an și jumătate după ce a devenit...