Arsurile ar putea fi tratate cu piele de pește

Data actualizării: Data publicării:
piele de peste pentru arsuri

Un nou tratament, testat în premieră pe oameni de doctorii din Brazilia, ar putea revoluționa terapia în cazul persoanelor care au suferit arsuri. Medicii și oamenii de știință brazilieni au aplicat piele de pește tilapia, cunoscut în România sub denumirea de peștele Sfântului Petru, pe arsuri și au constatat că procedura accelerează procesul de vindecare cu câteva zile și că ajută la reducerea durerii resimțită de pacient, relatează BBC News

piele de peste pentru arsuri
Foto: captură BBC News

De-a lungul timpului, pentru tratarea arsurilor s-au mai folosit țesut uman sau piele de porc înghețată, deoarece permit transferul de colagen, o proteină care ajută vindecarea. Însă, spitalele publice din Brazilia nu au astfel de provizii și nici alternative artificiale ca în țările Occidentale. În schimb se folosesc pansamentele și bandajele obișnuite, care trebuie schimbate în mod regulat și care sunt dureroase pentru victimă. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Oamenii de știință brazilieni au venit acum cu o alternativă. Mai exact, aceștia au descoperit că pielea de pește tilapia, care se găsește din abundență în Brazilia, păstrează umiditatea, conține colagen și este rezistență la boli, la un nivel comparabil cu pielea umană. 

În China, cercetătorii au testat pielea de tilapia pe rozătoare pentru a analiza proprietățile sale vindecătoare, dar oamenii de știință din Brazilia spun că ei sunt primii care au testat tratamentul și pe oameni. Aceștia au descoperit că procesul de vindecare este accelerat chiar cu câteva zile atunci când se aplică peste arsuri piele de tilapia și de asemenea, victimele nu au mai avut nevoie de atât de multe pastile pentru durere. 

Mai întâi, pielea de pește a fost tratată cu mai mulți agenți sterilizatori, apoi a fost iradiată pentru uciderea tuturor virusurilor înainte de a fi împachetată și congelată. Odată curățată și tratată, pielea rezistă chiar și doi ani. Iar tratamentul care este aplicat elimină mirosul de pește. 

Până acum, tratamentul a fost folosit pe 56 de pacienți cu arsuri de gradul II și III. Pielea a fost aplicată direct pe zona arsă și apoi acoperită cu bandaj. După zece zile, doctorii au scos bandajul, iar pielea de tilapia, care între timp s-a uscat, a fost dată jos. 

Cercetătorii brazilieni spun că acest tratament ar costa cu 75% mai puțin decât cremele care sunt folosite de obicei în tratarea victimelor arsurilor din Brazilia. Oamenii de știință sper că tratamentul lor va fi comercializat la scală largă. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri