SUPERVIDUL, o descoperire revoluționară. Alexandru Mironov: Schimbă mult viziunea noastră despre Univers

Data actualizării: Data publicării:
alexandru mironov

Existenţa imensului vid a fost dezvăluită în urma unei munci de cercetare care a durat zece ani. Pentru a obţine rezultate, oamenii de ştiinţă au folosit hărţi imense 3D ale Universului. „Super-vidul”, mare de 1,8 miliarde de ani lumină, se află într-o zonă cunoscută drept „punctul rece ale Universului”. În această zonă, densitatea galaxiilor este mult mai redusă decât în restul Universului. Cercetătorii din Hawaii încearcă acum să afle cum s-a format uriaşa gaură din cer.

Aceste descoperiri ale științei de vârf au mai multă legătură cu viața noastră de zi cu zi decât credem că n-au, spune Alexandru Mironov, scriitor și jurnalist. Dacă acest Univers are 13,8 miliarde de ani, în spațiul acesta gigantic o „bulă” de 1,8 miliarde de ani n-ar părea prea mare. Numai că ea contrazice una dintre consecințele teoriei și anume că Universul e omogen și că materia este repartizată uniform în spații gigantice de miliarde de miliarde de kilometri. Gaura ar putea fi un tunel de trecere între universuri, dacă ar fi să luăm în calcul teroria lui Andrei Linde a multiuniversurilor.

În acest context, Alexandru Mironov a explicat cum s-a ajuns la cea mai nouă teorie despre Univers:

„Prin 1920-1930 un om pe nume Hubble s-a uitat pe cer la punctele luminoase pe care le știau astronomii de secole și a stabilit, având echipament foarte bun, că e vorba de mai multe galaxii, probabil sute de milioane, de miliarde de galaxii, o metagalaxie. În felul ăsta s-a dovedit că Universul este și-n mișcare, pentru că galaxiile se îndepărtau una de alta. Asta l-a supărat pe Einstein, convins fiind că universul este fix, că are legile lui...Fix, dar infinit.

Teoria multiuniversurilor

Mai târziu, a venit o ipoteză a lui Andrei Linde, că de fapt noi suntem într-unul dintre universuri – sunt și altele, într-un proces care e în același timp și matematică, și fantezie, dar e multă matematică în fantezia asta. 

Megastructura apare în două situații. Întâi – trimis pe cer, telescopul Hubble, care este un satelit, cum bine știm, fotografiază și avem prima imagine a Universului: este neclară, e ovoidală, pentru că nu știm să ne-o reprezentăm altfel. Se zice că altfel Universul ar fi în formă de șa, infinit fiind, firește.

Mai târziu, ceea ce se cheamă WMAP-Wilkinson Probe reface fotografia Universului – este perfect, este minunat, dar apar, într-adevăr, două necongruențe în această hartă. Ce s-ar întâmpla acolo? Fie ipoteza pe care o avansează americanii în Hawaii – că într-adevăr este un gol în materie, ceea ce ar cam contrazice teoriile stabilite privind formarea Universului, fie că e vorba de un loc de transcendență între universuri. Prin urmare, dacă ipoteza multiuniversurilor e valabilă, acela ar putea să fie un fel de loc de trecere, un fel de tunel de trecere. Suntem însă la nivelul speculațiilor.

Teoria actuală despre Univers 

Puțină lume știe care e însă, la ora actuală, teoria despre Univers. Acel Edwin Hubble care s-a uitat prima oară la ceruri și a văzut că stelele și planetele, galaxiile se îndepărtează una de alta, a pus în ecuație matematică procesul înapoi: bun, dacă pleacă și se depărtează, ia să vedem cum era spre începuturi. Și încetul cu încetul s-a așezat o teorie matematică foarte solidă – pe matematicieni trebuie să-i crezi, pentru că ei scriu ecuațiile, chiar dacă nu-ți vin cu dovezi pe care tu să le simți cu cele cinci simțuri. Și mersul ăsta înapoi duce la un punct inițial. Prin urmare, noi, Universul în care trăim, casa noastră, asta în care trăim, a apărut acum 13,8 miliarde de ani, se știe asta destul de exact.

A explodat dintr-un atom inițial încărcat de energie, supraenergetic, s-a dezvoltat. Despre primii 200.000 de ani nu știm prea mult, după care au apărut fotonii, a apărut lumina: fiat lux! Să se facă lumină! Și s-a făcut lumină și am putut să observăm Universul. Au început primele agregări de energie în materie, căci o ecuație care se scrie E=mc2 - asta o știe toată lumea, e a lui Einstein - este un fel de instrument care trece prin Univers și din energie face materie. Apar primele grăunțe de materie, care sunt quarcii și din câte trei quarci se formează protonii, neutronii, dar întâi se formează atomul de hidrogen, din atomul de hidrogen cel de heliu, prin fuziune, și așa mai departe, fier, carbon și ne ducem, iată, până la noi: cât suntem de deștepți că observăm Universul înapoi! „Asta este povestea Universului și să știți că n-aveți alta care să o contrazică în afară de Biblie. Prin urmare, aveți de ales: deschideți Biblia și acolo lucrurile sunt simple, acum 6.000 de ani la un semn a pornit, sau preluați teoria asta la care lucrează, să știți, zeci de mii de mari matematicieni, astronomi și cosmogoniști, o floare a științei mondiale”, spune Alexandru Mironov.

Supervidul schimbă viziunea despre Univers 

Descoperirea supervidului schimbă mult viziunea noastră despre Univers, potrivit specialistului. Totuși, nu trebuie să punem în aceeași farfurie știința cu imaginația.

Dacă acest Univers are 13,8 miliarde de ani, mai mult, el e holografic: oriunde mă aflu eu este centrul Universului și de aici încolo măsor 13,8 miliarde de ani. Când spun 13,8 miliarde de ani, spun că lumina merge cu 300.000 de km/secundă, deci asta este și distanța. Timpul este și distanța. Cum spunea Einstein, timpul e o încăpățânată iluzie, dar în cazul Universului nostru, noi trăim cu genomul uman și cu timpul. Ei, în spațiul ăsta gigantic de 13,8 miliarde de ani, o bulă de 1,8 miliarde de ani n-ar părea prea mare. Numai că ea contrazice una dintre consecințele teoriei și anume că Universul e omogen. Omogen înseamnă că are aceeași temperatură – 2,7 grade Kelvin, asta înseamnă minus 270 de grade Celsius – cam peste tot. Or, din momentul în care vii și spui aici e un spațiu gol, e deja contrazis. Și, în plus, că materia este repartizată uniform în spații gigantice de miliarde de miliarde de kilometri, de probabil sute de mii de ani lumină. Sigur că e deocamdată o ipoteză, subliniază Alexandru Mironov.

În ultimii 20 de ani însă, ipotezele puse pe masă de cosmogoniști cu cât păreau mai scandaloase, mai contrazicând bunul-simț, cu atât s-au dovedit mai adevărate. Adevărat e atunci când în ecuațiile diferențiale tragi o concluzie și spui: asta e realitatea.

Străbunicul nostru, un șoricel

Suntem pulbere de stele, spunea Carl Sagan. Noi nu ne aflăm decât într-o mică mahala a unei galaxii. Suntem într-un braț spiralat, la capătul unui braț spiralat dintr-o galaxie care se cheamă Calea Laptelui.

Am apărut, asta se știe, cam acum 4,6 miliarde de ani. Am apărut noi, steaua Soarele, cu sistemul solar. Viața pe Pământ a început cam acum 3 miliarde de ani, iar noi suntem urmașii unor indivizi, ai unei Eve primordiale care a suferit o mutație cam acum 200.000 de ani, undeva prin Africa. Iar stră-strămoșul nostru și al Evei este un șoricel. Acum 21 de milioane de ani, străbunicul nostru era un mic rozător, un mamifer, care a știut să se ascundă de pericolele care au distrus dinozaurii. Cam asta e istoria noastră și istoria Universului, a arătat Alexandru Mironov.

Povestea continuă 

El a mai spus că în 2019, un IT-ist celebru, Elon Musk, care a strâns mulți bani, va echipa o astronavă, va pune doi oameni la bord, un cuplu, un bărbat și o femeie, și o va trimite spre Marte. Va da ocol planetei Marte și se va întoarce pe Pământ. Nimeni nu atinge planeta încă. 501 zile, spun astronomii și matematicienii că vor face și știm precis că atâta vor face. Or, asta este o repetare a evenimentului din 1968, când o navă a plecat de pe Pământ, a dat ocol Lunii, s-a întors chiar de Crăciun și în anul următor, Aldrin și cu Neil Armstrong au fost musafirii Lunii.

Între timp, o altă navă a plecat până la Mercur, să vedem de ce e atât de fierbinte. A și căzut pe Mercur, pentru că și-a sfârșit zilele.

Pe o cometă numită Ciuriumov-Gherasimenko am trimis o navă, care a mers 11 ani, a făcut câteva miliarde de kilometri, a ajuns lângă nucleul cometei – e de forma unui ou având o adâncitură la mijloc – și conform legii lui Newton, se învârte în jurul ei și a lansat un mic Lander pe suprafață. Lander-ul ăla s-a cam blocat și i s-a terminat energia. Când va ajunge însă la Soare, Soarele va scuipa lumină pe el și landerul ne va mai spune o parte din poveste, a încheiat Alexandru Mironov.

Îl puteţi urmări pe Alexandru Mironov cu alte informaţii şi descoperiri ştiinţifice în fiecare săptămână, vinerea, de la ora 20.00, la Digi World, în emisiunea Digipedia Ştiinţă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri