„Poarta iadului” din Siberia. Incendiile de vegetație ar putea activa „o uriașă bombă cu ceas”

Data actualizării: Data publicării:
batagai crater

Ne fuge pământul de sub picioare. La propriu. Încălzirea planetei și episoadele accentuate de caniculă combinată cu secetă prelungită au provocat cele mai grave incendii de vegetație, tocmai în regiunea arctică. Acolo, în solul înghețat permanent timp de mii de ani, se află o uriașă bombă cu ceas. Potrivit estimărilor, în permafrostul care începe să se dezghețe, se află 1.500 de miliarde de tone de dioxid de carbon, aproape dublu față de cât se găsește acum în atmosferă. Eliberarea acestuia, alături de gazul metan, ar arunca planeta în haos.

Bun venit la „Poarta iadului” din Siberia, cum i se mai spune craterului Batagai. De mai bine de două luni, zonele din centrul și estul Siberiei sunt sufocate de fumul degajat de cele mai grave incendii forestiere din ultimele decenii. Regiunile afectate de incendii se întind pe o suprafață cât jumătate din cea a Statelor Unite.

Fred Pleitgen - corespondent CNN: Iată unul dintre motivele pentru care aceste incendii sunt atât de periculoase și se extind atât de repede. Sunt foarte mulți copaci morți, multă vegetație moartă în această regiune. Toate acestea nu numai că se aprind foarte ușor, dar ele înmagazinează tone de dioxid de carbon, eliberat acum în atmosferă.

La distrugerile imediate ale florei și faunei și efectele negative asupra sănătății oamenilor se adaugă nivelul uriaș, alarmant, de fum degajat, care accentuează efectul de seră, principalul vinovat pentru încălzirea globală. Fumul din Siberia a ajuns până în Alaska.

Clare Nullis - Organizația Mondiala de Meteorologie: Doar în luna iunie (2019 - n.r.) aceste incendii au emis 50 de megatone de dioxid de carbon în atmosferă. O cantitate echivalentă cu toate emisiile anuale de CO2 ale Suediei. Adică, mai mult decât au emis incendiile de vegetație din zona arctică, dacă am combina datele lunii iunie între 2019 și 2018.

Exista însa un pericol și mai mare, și deloc îndepartat, cum am crede mulți.

Fred Pleitgen - corespondent CNN: Acest sunet este provocat de gheața și pământul înghețat care se rup în bucăți. Încălzirea globală, în acțiune. Rușii îi spun acestui loc "Poarta către iad", pentru că arată de parcă Pământul se scufundă și iese la lumină o lume din adâncuri. În această regiune, există temerea că o eroziune atât de rapidă ar putea distruge orașe întregi, cât de curând.

Asta, pentru că în Siberia, sub fundațiile multor clădiri este permafrostul, sol înghețat timp de mii de ani și care acum, din cauza creșterii temperaturilor la nivel global, a început să se topească.

Alexander Fedorov - Institutul pentru Permafrost, Iakuțk: Ritmul procesului de topire crește. Punctul din care nu mai există întoarcere este aproape. Suntem într-o situație critică în ceea ce privește permafrostul.

Nu numai rușii au această problemă. Permafrostul este specific regiunilor polare din Alaska și Canada până în Rusia și nordul Chinei.

Editor web: Alina Popescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce studii are Adrian Veștea. Premierul desemnat a urmat cursurile unei universități care a fost desființată
Digi FM
De ce tatăl Simonei Halep nu ar fi de acord cu presupusa relație a fostei campioane. Cele două motive invocate
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arăta mama Ancăi Țurcașiu. Imaginea rară postată de artistă i-a impresionat pe fani: „Tulburător de...
Film Now
A rupt tăcerea după 50 de ani. Jodie Foster, despre momentul decisiv din viața ei: „Totul s-a schimbat...
Adevarul
O bacterie „devoratoare de carne” se înmulțește rapid în Marea Neagră. Și turiștii de pe plajele din România...
Newsweek
Avalanșă de cereri la Casa de Pensii pentru recuperea CASS la pensie. De ce fac pensionarii acest lucru?
Digi FM
La aproape 60 de ani, mama Antoniei a obținut diploma de licență. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Cine este noul Hercule Poirot. Actorul care îl înlocuiește pe legendarul David Suchet devine cel mai tânăr...
UTV
Antonia este mândră de mama ei. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de Psihologie la aproape 60 de ani