Toate ghenele de gunoi din Bucureşti vor fi desfiinţate până în 2025

Data publicării:
ghena gunoi bloc

 

Sistemele de colectare selectivă vor fi îngropate sau semi îngropate pentru a elimina furturile și vandalizarea acestora.

Obiectivul este asumat în „Strategia de dezvoltare şi funcţionare pe termen mediu şi lung a serviciului public de salubrizare în Municipiul Bucureşti“ pentru perioada 2014-2030, aprobată marți, 28 aprilie, de Consiliul General al Municipiului București, scrie green-report.ro.

„Va putea rămâne în folosinţă numai camera de la parterul blocului care va fi amenajată corespunzător. De asemenea, această cameră va fi salubrizată, igienizată prin grija asociației de proprietari/locatari, iar accesul la ea va fi permis numai asociației deservite”, se arată în textul documentului.

Documentul integral al Strategiei AICI

De asemenea, începând cu data aprobării acestei Strategii, toate blocurile nou construite, fie că sunt clădiri de apartamente sau de birouri, vor avea prevăzută o incintă destinată colectării selective. Această incintă va fi solicitată de direcțiile de urbanism prin documentația emisă în vederea autorizării construcției, respectiv Certificat de Urbanism și Autorizație de Construire.

Totodată, în doi ani de la aprobarea proiectului de Stategie, sistemele îngropate sau semi îngropate privind colectarea separată a deșeurilor vor fi instalate și în zonele intens circulate pietonal, în jurul piețelor agroalimentare și de flori sau în apropierea marilor intersecții.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine plătește când ești inundat de vecinul de sus. Mulți români care stau la bloc nu cunosc legea
Digi FM
Reguli noi pentru turiști în Grecia și amenzi de până la 3.000 de euro. Ce nu mai ai voie să faci din această...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, declarații rare despre plecarea din România. Din ce își câștigă banii în prezent: „Nu m-am...
Film Now
Heather Locklear și Lorenzo Lamas, noul cuplu surpriză de la Hollywood. El a fost căsătorit de șase ori și...
Adevarul
Iranul îl ironizează pe Trump cu un videoclip AI controversat: liderul american, aruncat în Iad de Iisus
Newsweek
SONDAJ De ce se tem românii cel mai mult: Nu se mai plătesc pensii: 25%. Crește vârsta de pensionare: 18%
Digi FM
Warren Buffett rupe relația cu Bill Gates după scandalul Epstein: "Nu am mai vorbit deloc cu el. Nu vreau să...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Incapacitatea unei persoane vârstnice de a-şi aminti visele, asociată cu una dintre cele mai grave boli
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Eric Roberts, adevărul despre relația cu sora lui, Julia Roberts: "E o tipă cool". Ce spune acum, după ani de...
UTV
Kim Kardashian și Lewis Hamilton au fost surprinși împreună în Los Angeles. Ce au făcut la doar câteva zile...