Un grup de activiști de mediu a vandalizat o statuie din Milano. Nu este prima dată când monumentele din Italia sunt luate în vizor

Data publicării:
statuia lui Indro Mondranelli înfășurată cu bandă galbenă cu negru la Milano
Pe afișe, activiștii au scris că parcul în care se află statuia, precum și întreaga Po Vally, o zonă mare de pământ din nordul Italiei, au niveluri periculoase de poluanți în aer. Sursa foto: extinctionrebellion.it

Sâmbăta trecută, locuitorii din Milano au găsit una dintre cele mai controversate statui ale orașului acoperită cu bandă neagră și galbenă și cu o serie de postere lipite pe zidul care o înconjoară, scrie Euronews.

Statuia a fost vandalizată de grupul de mediu Extinction Rebellion, o grupare care devine din ce în ce mai cunoscută la nivel internațional.

Pe afișe, activiștii au scris că parcul în care se află statuia, precum și întreaga Po Vally, o zonă mare de pământ din nordul Italiei, au niveluri periculoase de poluanți în aer.

“Criza climatică și calitatea aerului sunt două fețe ale aceleiași monede: potrivit experților ONU de mediu, unii poluanți proveniți din utilizarea combustibililor fosili contribuie substanțial la încălzirea globală. Și din 322 de orașe europene, Agenția Europeană de Mediu (EAE) plasează Milano pe locul 303 pentru calitatea aerului pe care îl respirăm (printre cele mai proaste 30 din listă din toată Europa, împreună cu alte 17 orașe italiene). După cum ne arată un studiu SEE din octombrie 2022, cei mai serioși poluanți pentru sănătatea umană afectează în principal unele dintre cele mai fragile secțiuni ale populației: copiii și bătrânii, cauzând moartea prematură a acestora. În ceea ce privește sănătatea umană, poluarea aerului provoacă o serie de afecțiuni și boli grave la copii și adolescenți, precum și un risc crescut de boli cronice la adulți.”, transmite Extinction Rebellion Italia într-un comunicat de presă.

Ținta acestei campanii a fost statuia jurnalistului italian Indro Montanelli (1909 - 2001) care este considerat unul dintre părinții jurnalismului italian modern. Statuia sa din parc aeste însă controversată în ultimii ani, când oamenii au aflat detalii tulburătoare despre viața personală a lui Montanelli. Un astfel de detaliu este faptul că s-a „căsătorit” cu o fată eritreană de 12 ani pe care a adus-o înapoi în Italia, în perioada colonialismului italian, din Africa de Est.

Organizația a ales această statuie, conform comunicatului de presă de după acțiunea lor de protest, pentru că:
“Statuia a fost subiectul tensiunilor de ani de zile. Misoginia lui Indro Montanelli, trecutul său de ofițer al armatei fasciste din Etiopia, povestea sclavei Destà sunt motivele care au determinat diverse mișcări sociale să-și exprime disidența încă din 2012. (…) Indro Montanelli, care nu a negat niciodată rasismul și violența de gen ale proiectului colonial italian, este simbolul unui trecut, dar și al unui prezent, construit pe mitul creșterii infinite, al exploatării teritoriilor, oamenilor, resurselor. De aceea am ales acest monument, pentru a denunța miopia guvernului italian și regional cu privire la criza ecologică și poluarea aerului”.

Nu este însă prima dată când această statuie, sau altele asemănătoare, sunt vandalizate.

Aceeași statuie a lui Montanelli a avut la un moment dat vopsea roșie aruncată pe ea și „violatorul rasist” scris cu spray pe bază în timpul protestelor Black Lives Matter din 2020. Activiștii și liderii comunității au încercat să scoată statuia din parc atunci, dar nu s-au înregistrat progrese suplimentare după ce au încetat protestele.

În sudul Italiei, statuile care înfățișează figuri legate de unificarea controversată a țării în 1861 sunt adesea vizate de acte de vandalism.

În 2021, capetele mai multor soldați și și al lui Giuseppe Garibaldi au fost avariate sau decapitate dintr-un cimitir memorial din Caserta. Actul a fost ulterior condamnat de primarul localității care a spus că „memoria noastră trebuie respectată și păzită”.

Între 2010 și 2020, statuile lui Garibaldi și a unuia dintre primii regi ai Italiei, Umberto I, au fost stropite cu vopsea roșie de mai multe ori în orașul Napoli.

O întâmplare repetată similară s-a petrecut cu o statuie a lui Garibaldi din Marsala, Sicilia, unde „asasinul pirat” a fost vopsit cu spray la baza statuii, de mai multe ori între 2014 și 2018.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri