Adevăratul motiv pentru care Andrei Pavel nu o mai antrenează pe Simona Halep. Au existat speculații că s-ar fi certat

Data publicării:
Simona Halep, Andrei Pavel
Foto: Agerpres

Antrenorul de tenis Andrei Pavel a explicat, marţi, că întreruperea colaborării cu Simona Halep nu a avut ca motiv o ceartă, ci pur şi simplu angajamentul de un an s-a încheiat, scrie Agerpres.

Simona Halep, Andrei Pavel
Foto: Agerpres

„Nu voiam să scrie, nu voiam să dăm declaraţii... A fost un angajament pe un an. Eu am fost antrenorul secund, deci o ajutam când Darren (n.r. - antrenorul Darren Cahill) nu putea. Şi asta s-a terminat frumos. Pentru că, să spun aşa, nu a mai fost nevoie de cel de-al doilea antrenor. Apoi s-a întâmplat să lucrez cu Marius după ce s-a terminat cu Simona. Am rămas prieteni şi acum dacă mă întreabă să o ajut, o ajut. Şi cred că invers e valabil acelaşi lucru. Nu a fost niciun fel de ceartă sau alte motive care s-au întâmplat. Simona Halep are prima şansă la Turneul Campioanelor. A jucat bine tot anul, chiar dacă la unele turnee nu a fost la aşteptările ei. Dar e numărul 1 şi are prima şansă”, a spus Pavel, în prezent antrenorul lui Marius Copil.

Obiectivul său cu Marius Copil este urcarea acestuia în primele 50 de locuri ale clasamentul ATP.

„Prima colaborare cu Marius Copil am avut-o când el avea 18 ani, iar eu făcusem o pauză. Nu puteam să joc atunci din cauza unor dureri la spate. Dar îl ştiu pe Marius şi de la Cupa Davis, e foarte uşor să lucrezi cu el. Sper să pot să-l ajut să intre în top 50. Asta vrem să facem, să ajungă în primii 50 cât mai repede. El are unul dintre cele mai bune servicii din circuit, acum lucrăm şi la încrederea lui pentru a-l aduce acolo unde ar fi locul lui. În seara asta plecăm pentru că va juca în Asia la Tokyo şi Shanghai... sperăm să aibă rezultate bune. Voi fi alături de Marius tot timpul, vom face programul şi pentru anul viitor. Sunt angajat pe tot anul şi voi fi alături de el cât mai mult”, a precizat Pavel, care a participat, marţi, la Stejarii Country Club, la o şedinţă de pregătire comună a jucătorilor Marius Copil şi Horia Tecău.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri