Adversar dificil pentru Simona Halep în optimile de la Miami

halep alb negru-digisport

FOTO: digisport.ro

ACTUALIZARE 22:30 Simona Halep a scăpat de un adversar dificil la Miami! Victoria Azarenka a fost eliminată din turul 3 al competiției, după două tiebreakuri foarte echilibrate pierdute în fața favoritei nr. 15, italianca Flavia Pennetta. Halep o va întâlni pe Pennetta în optimi.

În întâlnirile directe, Pennetta o conduce pe Simona cu 3-0.  

Flavia Pennetta © FOTO: GETTY/GULLIVER IMAGES


Simona Halep n-a avut o misiune uşoară în meciul din turul 3 de la Miami, cu numărul 37 WTA, Camila Giorgi.

Primul set a fost echilibrat. Ambele jucătoare au reuşit câte un break, apoi au mers cap la cap până la scorul de 4 la 4. Halep a forţat şi a câştigat din nou pe serviciul adversarei, apoi s-a impus cu 6 la 4.

Setul secund s-a derulat după un scenariu incredibil. Ambele jucătoare au gestionat prost propriul serviciu. Halep a reuşit însă patru break-uri faţă de cele trei ale adversarei şi şi-a adjudecat setul cu 7 la 5.

În optimile de la Miami, Halep o va avea ca adversară pe câştigătoarea partidei dintre Victoria Azarenka şi Flavia Penetta.   


6-4 SIMONA HALEP! Primul set al partidei îi revine Simonei! Multe greșeli neforțate de partea Camilei Giorgi, care a fost aproape de un break, dar a trimis apoi doar afară.


Camila Giorgi are aceeaşi vârstă cu a româncei, dar nu şi-a trecut încă în cont niciun titlu WTA, reuşind să câştige din tenis 1,2milione de euro. Cele mai bune rezultate ale italiencei au venit în anii 2013 şi 2014, atunci când a reuşit să învingă jucătoare de top, precum Caroline Wozniacki, Maria Sharapova sau Victoria Azarenka. Camila are 6 succese şi 3 înfrângeri în întâlnirile directe disputate în faţa jucătoarelor din top 10.

Simona Halep şi-a egalat cea mai bună performanţă reuşită în cadrul turneului de la Miami: aflată la a patra participare, jucătoarea de 23 de ani a ajuns pentru a treia oară în turul III, în precedentele două meciuri fiind învinsă de Marion Bartoli (2012) şi Sara Errani(2013).

Simona Halep a dispus în primul meci de la Florida de Nicole Vaidisova, din Cehia, în trei seturi, 6-4, 2-6, 6-1, dar vine după cea mai importantă victorie a carierei: câştigarea turneului de la Indian Wells, după o finală cu Jelena Jankovic. Pentru prima oară de când se află în circuit, Simona leagă două turnee de o asemenea anvergură şi va trebui să lupte şi cu oboseala, dar şi cu umiditatea crescută de la Miami, pentru a ajunge în fazele superioare.

Detalii despre meciul Halep-Giorgi, aici.

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate