Cel mai scump meci din istorie s-a încheiat cu victoria lui Mayweather, care și-a anunțat și retragerea

Data actualizării: Data publicării:
Floyd Mayweather Jr. v Conor McGregor
Foto: Guliver/Getty Images

Pugilistul american Floyd Mayweather l-a învins categoric pe irlandezul Conor McGregor, prin KO tehnic, în meciul disputat la T-Mobile Arena din Las Vegas, la categoria semimijlocie, versiunea WBC.

Floyd Mayweather Jr. v Conor McGregor
Foto: Guliver/Getty Images

Mayweather s-a impus în runda a zecea, după ce arbitrul a decis încheierea meciului, deoarece irlandezul încasase prea multe lovituri.

Floyd Mayweather şi Conor McGregor au luptat pentru o centură WBC care conţine un număr impresionant de pietre preţioase şi o mare cantitate de aur. Centura este confecţionată din piele de aligator şi pe ea sunt aplicate 3.360 de diamante, 600 de safire, 300 de smaralde şi un kilogram şi jumătate de aur de 24 de carate.

Floyd Mayweather Jr. v Conor McGregor
Foto: Guliver/Getty Images

McConnor a intrat în ring înfăşurat în drapelul Irlandei, în timp ce Mayweather a intrat având o cagulă pe faţă.

Imnul american a fost intonat de cântăreața Demi Lovato, iar cel irlandez de Imelda May.

Arbitrul Robert Byrd i-a avertizat pe cei doi că meciul se va disputa după regulile din box: „Respectaţi tot timpul ordinele mele. Mr McGregor, Mr Mayweather, să trecem la treabă!"

În timpul meciului, McGregor a fost avertizat de arbitrul întâlnirii pentru lovituri nepermise. După ce în primele şase runde McGregor reuşise să opună rezistenţă, în următoarele patru el a fost dominat de americanul de 40 de ani.

McGregor, campionul UFC, aflat la debutul său în boxul profesionist, a început agresiv meciul, dar a început să se sufoce după primele runde, în care Mayweather nu a părut deloc în dificultate. Experimentatul boxer american a făcut un meci de aşteptare, iar apoi a început să puncteze tot mai clar pe măsură ce McGregor obosea, arbitrul încheind conturile în runda a zecea, când irlandezul abia se mai ţinea pe picioare, scrie digisport.ro.

La eveniment au fost prezente mai multe personalităţi din lumea artistică şi a sportului, precum, Bruce Willis, Dwayne "The Rock" Johnson, LeBron James, Mike Tyson sau rapperul Sean Combs.

Floyd Mayweather Jr. v Conor McGregor
Foto: Guliver/Getty Images

McGregor, în vârstă de 29 de ani, este dublu campion al Ultimate Fighting Championship (UFC). McGregor a înregistrat în confruntările de arte marţiale mixte 21 de victorii şi trei înfrângeri. Cu Mayweather, irlandezul a disputat primul meci de box profesionist din carieră.

Floyd Mayweather Jr. v Conor McGregor
Foto: Guliver/GettyImages

Floyd Mayweather, în vârstă de 40 de ani, nu a mai boxat din septembrie 2015. El are acum în palmares 50 de victorii în tot atâtea meciuri disputate, egalând recordul legendarului Rocky Marciano.

Meciul a generat sume imense, estimându-se că veniturile din încasări pay-per-view vor fi de 500 de milioane de dolari , iar cele din vânzarea de bilete vor fi de 70 de milioane de dolari.

În plus, s-au atras 25 de milioane de dolari din sponsorizări şi vânzarea de obiecte promoţionale va mai aduce trei milioane de dolari.

În total, se estimează că 60 de milioane de dolari reprezintă suma totală pariată cu privire la rezultatul confruntării de la Las Vegas, un record.

Mayweather ar putea obţine peste 200 de milioane de dolari în urma acestui meci, iar McGregor cel puţin 70 de milioane de dolari.

Floyd Mayweather Jr. v Conor McGregor
Foto: Guliver/Getty Images

Mayweather: A fost ultimul meu meci

Pugilistul Floyd Mayweather a declarat că meciul cu irlandezul Conor McGregor a fost ultimul al carierei sale, el afirmând că a ales „partenerul potrivit pentru ultimul dans”, scrie News.ro.

„Conor este un adversar foarte dificil, am oferit fanilor ce voiau să vadă. Este mult mai bun decât credeam, a folosit diverse unghiuri. Dar eu am fost mai bun. Am ales partenerul potrivit pentru ultimul dans, aceasta a fost ultima mea luptă”, a declarat Mayweather.

Conor McGregor a spus, imediat după meci, că nu ştie dacă va mai boxa vreodată: „Am crezut că sunt aproape...devin neglijent când sunt obosit. Floyd a meritat să câştige. Nu ştiu dacă voi boxa din nou”.

(sursa: news.ro)

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit românul care a vândut NATO rușilor. Mihai Caraman, spionul care a pus „pe tavă” sovieticilor cele mai...
Digi FM
Iubire și flori pentru Celine Dion, la Paris. Fani din toată lumea au așteptat-o la hotel, ea, emoționată de...
Pro FM
Bebe Rexha, pozată de paparazzi în costum de baie, în Mykonos. Ce poze a pus ea pe Instagram
Film Now
Josh Hartnett, despre sfatul „inutil” pe care l-a primit de la colegul din „Oppenheimer”, Mat Damon...
Adevarul
Motivul pentru care Donald Trump refuză o dezbatere faţă în faţă cu Kamala Harris
Newsweek
România lansează la apă o navă de logistică pentru un grup de luptă al Olandei. Costă 375.000.000 €
Digi FM
Radu Ștefan Bănică și-a găsit mașina vandalizată: „Am văzut că e înclinată într-o parte, a fost un cuțit...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă iei mai mult paracetamol decât e recomandat. Ce să nu faci cu niciun chip dacă iei...
Digi Animal World
Momentul când o turistă este mușcată de calul Gărzii Regale Britanice. Femeia a leșinat în mijlocul mulțimii
Film Now
Sandra Bullock își aniversează ziua de naștere, prima după moartea iubitului ei: „Nu ascunde că a fi tristă...
Harvey Weinstein
Harvey Weinstein a fost transferat din închisoare în spital. Producătorul de la Hollywood are COVID-19 şi...