FOTO. Un britanic a plătit 6.300 de lire pentru o șuviță din părul fotbalistului Tom Huddlestone

Data publicării:
196697 196697 huddlestone tuns 1

Mijlocașul englez a marcat în duelul cu Fulham și și-a tăiat simbolic o șuviță pe terenul de joc, el schimbându-și look-ul în a doua zi a anului.

Cantitatea de păr pierdută de fotbalistul englez a fost una considerabilă în condițiile în care el s-a tuns ultima dată la precedenta reușită, ce data de pe 20 aprilie 2011, dintr-un meci cu Arsenal, scrie digisport.ro.

La îndemnul unor prieteni, Huddlestone și-a scos la vânzare părul tăiat pe E-bay și nu mică i-a fost uimirea în momentul în care a văzut că un britanic a oferit suma de 6.300 de lire sterline în schimbul podoabei capilare tunse.

Suma va fi oferită fundației caritabile a lui Huddlestone, instituție care luptă împotriva cancerului.

La finalul licitației, Tom Huddlestone a declarat că vrea să îl întâlnească în persoană pe cel care a fost dispus să plătească suma deloc neglijabilă.

„Sunt foarte fericit și surprins în același timp. Banii respectivi vor ajunge pentru o cauză nobilă, vor încerca să îmbunătățească viața unor oameni aflați în suferință. Mulțumesc mult pentru generozitate”, a fost mesajul fotbalistului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri