Ilie Năstase, primul lider ATP. Mari jucători de tenis, omagiaţi la New York

Data publicării:
ilie nastase ny

Ilie Năstase s-a dovedit acelaşi jucător plin de umor, dar şi de respect pentru cei care i-au urmat. Românul a îngenunchiat în faţa mai multora dintre marii jucători care au strălucit din 1973 încoace.

„Vrei să devii un jucător bun, nu ai de unde să ştii dacă vei ajunge numărul 1 sau unde vei ajunge, dar te străduieşti şi se poate întâmpla. Atunci când provii dintr-o ţară din ca aceea din care vin eu, unde tenisul nu era prea popular, a fost foarte dificil pentru mine. Nu am jucat în afara graniţelor României până la vârsta de 20 de ani”, a povestit Ilie Năstase.

Cei mai recenţi lideri ai clasamentului au subliniat contribuţiile decisive ale predecesorilor lor, în timp ce foştii jucători au adus elogii lui Roger Federer, Rafael Nadal şi Novak Djokovici.

Tenismenii de legendă l-au onorat şi pe fostul preşedinte al ATP, Brad Dewett. Acesta a decedat la începutul anului, în urma unei lupte cu o maladie neuromotorie. Brad Dewett a fost şi cel care a inventat sistemul de clasificare al ATP.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri