Renunță la două titluri mondiale pentru că nu vrea să fie umilită în Arabia Saudită

Data actualizării: Data publicării:
medalii

Jucătoarea ucraineană de şah Anna Muziciuk, deţinătoarea titlului mondial la şah rapid şi la şah blitz, a refuzat participarea la ediţia din acest an a competiţiei, programată în Arabia Saudită, ea refuzând să se supună exigenţelor autorităţilor din această ţară cu privire la femei.

„Voi pierde două titluri mondiale pentru că am decis să nu merg în Arabia Saudită. Am decis să nu port abaya, să nu fiu însoţită când ies afară, să nu mă simt o creatură inferioară. În urmă cu exact un an, am câştigat aceste două titluri şi eram cea mai fericită persoană din lumea şahului, dar de această dată mă simt rău. Sunt pregătită să îmi respect principiile şi să lipsesc de la competiţia la care aş fi putut să câştig mai mult decât câştig la 12 concursuri. Este deranjant, dar cel mai supărător este că aproape nimănui nu îi pasă”, a notat Muziciuk pe Facebook.

În noiembrie, Federaţia Internaţională de Şah a anunţat pe site-ul oficial că a ajuns la un acord cu organizatorii cu privire la un dress code pentru competiţia de la sfârşitul acestui an. Astfel, bărbaţii trebuie să poarte costume de culoare închisă, cu cămaşă albă, iar femeile costume bleumarin sau negre, cu bluză albă cu guler înalt.

Fondul total de premii pentru competiţie este de două milioane de dolari.

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit românul care a vândut NATO rușilor. Mihai Caraman, spionul care a pus „pe tavă” sovieticilor cele mai...
Digi FM
Iubire și flori pentru Celine Dion, la Paris. Fani din toată lumea au așteptat-o la hotel, ea, emoționată de...
Pro FM
Bebe Rexha, pozată de paparazzi în costum de baie, în Mykonos. Ce poze a pus ea pe Instagram
Film Now
Josh Hartnett, despre sfatul „inutil” pe care l-a primit de la colegul din „Oppenheimer”, Mat Damon...
Adevarul
Motivul pentru care Donald Trump refuză o dezbatere faţă în faţă cu Kamala Harris
Newsweek
România lansează la apă o navă de logistică pentru un grup de luptă al Olandei. Costă 375.000.000 €
Digi FM
Radu Ștefan Bănică și-a găsit mașina vandalizată: „Am văzut că e înclinată într-o parte, a fost un cuțit...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă iei mai mult paracetamol decât e recomandat. Ce să nu faci cu niciun chip dacă iei...
Digi Animal World
Momentul când o turistă este mușcată de calul Gărzii Regale Britanice. Femeia a leșinat în mijlocul mulțimii
Film Now
Sandra Bullock își aniversează ziua de naștere, prima după moartea iubitului ei: „Nu ascunde că a fi tristă...
Harvey Weinstein
Harvey Weinstein a fost transferat din închisoare în spital. Producătorul de la Hollywood are COVID-19 şi...