Când se reiau competițiile sportive? Ministrul Ionuț Stroe: Sportul are ceva mai mult de așteptat; decizia de la handbal - hazardată

Data publicării:
Ionut stroe
Ionuț Stroe Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Răspândirea pandemiei de coronavirus în Europa a oprit competițiile sportive din Europa, inclusiv în România. Președintele Klaus Iohannis a anunțat că din 15 mai vom putea vorbi despre o relaxare a restricțiilor impuse, odată cu încheierea stării de urgență. Nu știm însă dacă această relaxare va permite și reluarea campionatelor la noi în țară. 

În aceste condiții, în mod surprinzător, Consiliul de Administraţie al Federației Române de Handbal a decis, miercuri, într-o videoconferinţă, că sezonul 2019-2020 din Liga Naţională, masculină şi feminină, se va termina „pe teren”, primele meciuri fiind programate în 31 mai.

Ministrul tineretului și sportului, Ionuț Stroe, a criticat, joi seara, la Digi24, această decizie a Federației de Handbal, pe care o consideră „hazardată”.

„Este o decizie pe care o consider puțin hazardată, nu poți să avansezi niciun fel de dată atât timp cât nu ai un cadru legal care să-ți permită acest lucru. Studiile ne arată foarte clar că sportivii care au acest regim, care practică antrenamente de intensitate sunt mult mai susceptibili la infecții. Cei care organizează competiții trebuie să se gândească la sănătatea sportivilor, la sănătatea participanților, a staffurilor tehnice. Nu se poate, este hazardat să stabilești anumite date competiționale”, a punctat ministrul sportului, subliniind că o asemenea decizie trebuie luată în coordonare cu Ministerul Sănătății, cu Ministerul de Interne, dar și cu ministerul pe care îl conduce.

Momentul reluării competițiilor încă nu a sosit

E adevărat că există o așteptare publică masivă pentru reluarea activităților sportive, însă prioritatea absolută rămâne sănătatea publică. Totul trebuie făcut gradual, pe niște reguli clar și bine definite, stabilite de specialiști, în niciun caz sub presiunea unor competiții blocate de această criză a coronavirusului sau a unor înțelegeri în plan sportiv între cluburi sau entități care organizează aceste evenimente, a spus Ionuț Stroe.

„Sportul fiind o activitate de grup, unde riscul epidemiologic de contractare a virusului este foarte mare, are ceva mai mult de așteptat, momentul reluării încă nu a sosit, bineînțeles că trebuie pregătit din timp”, a subliniat Ionuț Stroe. El a arătat că există discuții cu Ministerul Sănătății și a promis că în curând va prezenta „un plan foarte bine articulat”, în care această activitate poate fi relansată, dar într-un mod „foarte, foarte atent”.

Ministrul a evitat să ofere o dată exactă pentru reluarea activității sportive, dar a oferit totuși un orizont de timp - atunci când vor fi relaxate măsurile extrem de riguroase.

„Dacă tot ar fi să ne gândim la date, apropo de 15 mai, da, într-adevăr, această perioadă s-ar putea să se suprapună cu perioada în care am putea relaxa măsurile acestea extrem de riguroase, adoptate acum o lună și ceva, dar ar fi prematur pentru mine ca ministru să ofer o dată clară pentru că totul depinde de evoluția pandemiei de coronavirus”, a declarat Ionuț Stroe.

Fotbal românesc mutat în Antalya?

În ceea ce privește propunerea ca restul campionatului românesc de fotbal să se desfășoare în Antalya, ministrul Stroe spune că nu a fost consultat în privința acestui scenariu și nici nu-l agreează. El a subliniat că Turcia este o țară cu risc epidemiologic ridicat, cu număr de infectări mai mare decât România.

El a spus că nu vede o dificultate în a crea un cadru similar și în România, prin care să izoleze o întreagă echipă. „Nu văd de ce Anatalya ar putea să fie o locație care să ofere ceva în plus echipelor din România”, a menționat Ionuț Stroe.

„Aici am putea să controlăm și procesul de testare a sportivilor înainte de competiții, pentru că să nu-și închipuie cineva că putem merge cu sportivii în alt loc și acolo probabil regulile să fie mult mai lejere sau mult mai îngăduitoare. Înainte de competiții, în cantonamente, este o întreagă strategie pe care o gândim pentru viitor, atunci când va fi posibil și va fi decisă o asemenea redeschidere, dar cu siguranță nu mai devreme de 15 mai”, a spus Stroe. 

Oficialii Federației Române de Fotbal au venit miercuri cu o propunere, ca Liga 1 să se mute în altă țară. Planul ar fi ca din momentul în care se reiau pregătirile, toate echipele din primul eșalon să se deplaseze în cantonament în Antalya, de exemplu, o destinație predilectă a echipelor românești pentru pregătire. 

După ce întrecerile sportive au fost oprite în martie din cauza pandemiei de coronavirus, din play-off-ul Ligii I mai sunt de jucat opt etape, iar din cel al play-out-ului, 12.

Editor: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri