Criticile dure ale lui Rafael Nadal, după accidentarea care l-a obligat să abandoneze meciul la Australian Open

Data actualizării: Data publicării:
Rafael Nadal
Foto: Guliver/Getty Images

Spaniolul Rafael Nadal, locul I ATP, a abandonat, marţi, meciul cu croatul Marin Cilici, locul 6 ATP şi cap de serie numărul 6, din sferturile de finală ale Australian Open, scrie News.ro.

Rafael Nadal
Foto: Guliver/Getty Images

Nadal, finalist anul trecut şi câştigător în 2009, la Melbourne, s-a accidentat la coapsa dreaptă, la scorul de 6-3, 3-6, 7-6 (5), 1-4, a cerut time out medical, a mai jucat până la scorul de 6-3, 3-6, 7-6 (5), 2-6, 0-2, apoi a decis să se retragă, după trei ore şi 47 de minute de joc.

„Sunt momente dificile, dar nu e pentru prima dată când mi se întâmplă aici. Sunt o persoană optimistă, dar astăzi am ratat oportunitatea de a fi într-o semifinală de Grand Slam și să lupt pentru câștigarea unui titlu important pentru mine. Asta e dificil de acceptat”

Organizatorii ar trebui să se gândească mai mult la ce se întâmplă aici. Prea mulți oameni s-au accidentat pe aceste terenuri. Poate că ar trebui să se gândească puțin și la starea de sănătate a jucătorilor de tenis. Nu neapărat acum că jucăm, dar și pentru că există viață după tenis. Nu știu dacă vom continua să jucăm pe aceste suprafețe extrem de dure ce se va întâmpla cu noi pe viitor”, a declarat Nadal, potrivit BBC News.

"E un moment dificil pentru mine, sper că accidentarea nu este serioasă. Nu îmi place niciodată să mă retrag, dar piciorul îmi era total blocat și nu am mai putut să îl mișc. Nu aș putea spune că e mușchiul, pentru că e mai sus pe picior, dar nu e nici șoldul. Genunchiul funcționa bine, fără probleme. Voi face un examen RMN miercuri și vom vedea despre ce e vorba", a mai spus Rafael Nadal, la conferința de presă.

Cilici va evolua în penultimul act cu britanicul Kyle Edmund, locul 49 ATP, care l-a învins, tot marţi, cu scorul de 6-4, 3-6, 6-3, 6-4, pe bulgarul Grigor Dimitrov, locul 3 ATP şi cap de serie numărul 3, calificându-se pentru prima dată în semifinalele unui grand slam, la Australian Open.

Celelalte două partide din sferturi vor avea loc miercuri: sud-coreeanul Hyeon Chung, locul 58 ATP, cu americanul Tennys Sandgren, locul 97 ATP, şi elveţianul Roger Federer, locul 2 ATP, deţinătorul trofeului, cu cehul Tomas Berdych, locul 20 ATP şi cap de serie numărul 19.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu și soția lui, 19 ani de iubire și doi copii. "Nici nu știi ce să zici la o aniversare din...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...