EURO 2020. Trei suporteri danezi s-au infectat cu varianta Delta la un meci, 4.000 de spectatori invitați să se testeze PCR

spectatori danemarca belgia euro 2020
Fanii danezi au stat în tribune fără distanțare la meciul Danemarca - Belgia din 17 iunie 2021 de la Euro 2020. Trei dintre ei au fost depistați ulterior ca fiind infectați cu varianta Delta a coronavirusului Foto: Profimedia

Oficialii danezi din domeniul sănătății au anunțat că au înregistrat cinci cazuri de COVID, dintre care cel puțin trei cu varianta Delta a coronavirusului, după meciurile găzduite la EURO 2020. Totul, în condițiile în care Copenhaga urmează să găzduiască, luni, 28 iunie, un meci din faza optimilor la EURO 2020: Spania contra Croației.

Cele trei cazuri de infecție cu varianta Delta s-au înregistrat după meciul Danemarca - Belgia de la Euro 2020, care s-a desfășurat la Copenhaga în 17 iunie, în prezența a 25.000 de spectatori.  În plus, alte două cazuri de COVID au fost înregistrate după meciul de luni al Danemarcei împotriva Rusiei.

Ministrul danez al Sănătății, Magnus Heunicke, a declarat miercuri pe Twitter că aproximativ 4.000 de persoane au stat în tribuna unde au fost cele trei persoane testate pozitiv cu varianta Delta. Tocmai de aceea, autoritățile i-au îndemnat pe toți suporterii din tribuna C, indiferent în care dintre cele șase sectoare ale ei s-au aflat, să facă un test PCR de depistare a coronavirusului.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Șeful Agenției daneze pentru Siguranța Pacienților spune că persoanele s-au infectat independent una de cealaltă, dar au contractat virusul în timpul meciului. Agenția precizează că a „conlucrat îndeaproape” cu federația daneză de fotbal pentru depistarea eficientă a infecțiilor.

Între timp, alte două cazuri pozitive de coronavirus au fost înregistrate după meciul de luni al Danemarcei împotriva Rusiei. „Nu știu despre ce variantă este vorba, dar, din nou, a fost vorba de un meci în care oamenii au stat foarte aproape unii de ceilalți”, a declarat Thomas Rydahl, cel care se ocupă de siguranța și securitatea meciurilor de la Copenhaga.

Potrivit presei daneze, fanii care au fost depistați pozitiv erau danezi.

Autoritățile daneze anunțaseră anterior că au depistat 29 de cazuri de infecții având legătură cu cele trei meciuri de la EURO 2020 găzduite de Copenhaga. 

Toți suporterii care au asistat la cele trei meciuri de la Campionatul European de la Copenhaga au prezentat documente valabile care să demonstreze că nu sunt infectați cu COVID-19 înainte de a li se permite să intre pe stadionul Parken.

În ultimele zile, Danemarca raportează în jur de 200 de cazuri pe zi de infecții cu SARS-CoV-2, la o populație de 5,8 milioane de locuitori.  În plus, începând din 2 aprilie, Danemarca a înregistrat 247 de cazuri de infectare cu varianta Delta a coronavirusului - detectată pentru prima dată în India.

Varianta Delta va reprezenta 90% din noile cazuri de COVID-19 în Europa până la sfârșitul lunii august, a avertizat recent Centrul European pentru Controlul și Prevenirea Bolilor. 

Îngrijorările OMS

De altfel, Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi-a exprimat îngrijorarea față de relaxarea restricţiilor în unele ţări care găzduiesc meciuri din cadrul EURO 2020 şi a cerut reacţii rapide după creşterea numărului de cazuri de coronavirus în apropierea mai multor stadioane ale competiţiei.

OMS a criticat și faptul că unele stadioane care găzduiesc turneul cresc în acest moment numărul spectatorilor autorizaţi să vadă un meci.

În Danemarca, începând din 17 iunie au fost acceptaţi 25.000 de spectatori, faţă de 16.000 prevăzuţi iniţial.

Citiți și: Danemarca, prima țară europeană care renunță aproape complet la purtarea măștii

Și autorităţile britanice, în ciuda creșterii cazurilor de infectare cu varianta Delta, au anunţat că peste 60.000 de spectatori vor fi prezenţi pe Wembley la semifinalele şi finala competiţiei, în loc de 40.000 prevăzuţi iniţial.

Budapesta este singurul oraş de la EURO unde meciurile au loc cu stadionul plin, în timp ce Dublin şi Bilbao au fost retrase de pe lista oraşelor gazdă deoarece nu au putut îndeplini condiţiile impuse de UEFA.

Dintre oraşele organizatoare, Sankt Petersburg a anunţat în ultimele zile o creştere a numărului de infectări, în timp ce Sevilla a înregistrat o scădere.

La Roma, autorităţile italiene au anunţat că deocamdată niciun caz de COVID detectat nu are legătură cu competiţia.

Editor : Luana Pavaluca

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate