Noapte neagră pentru fotbalul european. UEFA se pregăteşte de pedepse dure pentru bulgari

Data publicării:
Bulgaria v England - UEFA Euro 2020 Qualifier
Foto: Guliver / GettyImages

Sunetul neplăcut al scandărilor care imitau maimuţe şi imaginea revoltătoare a microbiştilor făcând salutul nazist în tribune au făcut înconjurul lumii după meciul Anglia-Bulgaria de luni. Toată lumea priveşte acum spre UEFA, organizaţia care guvernează fotbalul european, în aşteptarea măsurilor care vor fi luate împotriva Asociaţiei Bulgare de Fotbal, relatează CNN.

Prim-ministrul britanic, însuşi, s-a arătat oripilat de comportamentul abuziv arătat de suporterii bulgari faţă de fotbaliştii de culoare din echipa Angliei. Boris Johnson a calificat comportamentul drept josnic şi a cerut UEFA să acţioneze rapid şi în consecinţă.

Noaptea meciului Anglia-Bulgaria a fost descrisă de şeful Asociaţiei Engleze de Fotbal, Greg Clarke, drept una dintre cele mai revoltătoare din câte a văzut până acum în fotbal. Întrebarea care este pe buzele tuturor este ce fel de pedeapsa va suferi Bulgaria din partea FIFA pentru comportamentul josnic la fanilor ei?

La Sofia, însă, au căzut deja primele capete – prim-ministrul bulgar i-a cerut şefului asociaţiei de fotbal a ţării să îşi dea demisia imediat. Borislav Mihaylov a anunţat că se va conforma şi va demisiona.

Ministrul de Interne bulgar a confirmat, de asemenea, că patru persoane au fost reţinute pe baza suspiciunilor că ar fi participat la abuzurile rasiste.

Dacă UEFA vrea să facă ceva în legătură cu rasismul din fotbal, atunci măsurile pe care le va lua organizaţia vor fi cele mai importante. Procedura de sancţiune disciplinară a început deja, iar Asociaţia Bulgară de Fotbal a fost deja acuzată de comportament rasist – scandări rasiste, saluturi naziste şi perturbarea imnului naţional al echipei adverse.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit românul care a vândut NATO rușilor. Mihai Caraman, spionul care a pus „pe tavă” sovieticilor cele mai...
Digi FM
Iubire și flori pentru Celine Dion, la Paris. Fani din toată lumea au așteptat-o la hotel, ea, emoționată de...
Pro FM
Bebe Rexha, pozată de paparazzi în costum de baie, în Mykonos. Ce poze a pus ea pe Instagram
Film Now
Josh Hartnett, despre sfatul „inutil” pe care l-a primit de la colegul din „Oppenheimer”, Mat Damon...
Adevarul
Motivul pentru care Donald Trump refuză o dezbatere faţă în faţă cu Kamala Harris
Newsweek
România lansează la apă o navă de logistică pentru un grup de luptă al Olandei. Costă 375.000.000 €
Digi FM
Radu Ștefan Bănică și-a găsit mașina vandalizată: „Am văzut că e înclinată într-o parte, a fost un cuțit...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă iei mai mult paracetamol decât e recomandat. Ce să nu faci cu niciun chip dacă iei...
Digi Animal World
Momentul când o turistă este mușcată de calul Gărzii Regale Britanice. Femeia a leșinat în mijlocul mulțimii
Film Now
Sandra Bullock își aniversează ziua de naștere, prima după moartea iubitului ei: „Nu ascunde că a fi tristă...
Harvey Weinstein
Harvey Weinstein a fost transferat din închisoare în spital. Producătorul de la Hollywood are COVID-19 şi...