Ronaldinho vrea să se reapuce de fotbal la 40 de ani. Ar putea fi antrenat de Maradona

Data publicării:
GENEVA, SWITZERLAND - APRIL 21: Ronaldinho looks on during the UEFA Match for Solidarity at Stade de Geneva on April 21, 2018 in Geneva, Switzerland. (Photo by Robert Hradil/Getty Images)
Foto: GettyImages

Două legende ale fotbalului ar putea face echipă. Brazilianul Ronaldinho se gândeşte serios să se reapuce de fotbal la 40 de ani. Potrivit Marca, va fi antrenat de Diego Maradona, la Gimnasia La Plata, echipă ce se află pe locul 19 în Argentina.

Ronaldinho îşi aşteaptă procesul din Paraguay, unde a fost prins cu un paşaport fals. Starul brazilian a stat 32 de zile în închisoare, iar acum se află în arest la domiciliu, la un hotel din Asuncion.

„Totul este în regulă aici, încerc să îmi petrec timpul în cel mai bun mod posibil. Sunt 60 de zile de când stau închis. Oamenii probabil că îşi imaginează cât de greu este să nu mai poţi face lucrurile cu care erai obişnuit. Cred că îmi voi aminti toată viaţa de această experienţă complicată”, spunea Ronaldinho, pentru Mundo Deportivo, în ultimul său interviu, potrivit Mediafax.

Ronaldinho n-a mai jucat din 2015, când şi-a încheiat contractul cu Fluminese.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dana Budeanu, omagiu emoționant pentru Delia Budeanu. Cum și-a luat rămas bun de la fosta soacră
Digi FM
Pepe, reacție după ce Raluca Pastramă l-a acuzat că s-a aliat cu avocatul Adrian Cuculiș și cu Ibrahim: „Mă...
Pro FM
Dua Lipa, în rochie de piele decupată până la șolduri pe ambele părți, combinată cu dresuri plasă și multă...
Film Now
Filmul cu fiul lui Jack Nicholson în distribuție, în cinematografe. Ce încasări a avut la box office-ul global
Adevarul
De ce aproape jumătate din moldoveni au votat anti-Europa: „E o victorie uriașă. Bătălia acum începe”
Newsweek
O nouă creștere de pensie propusă de Senat. Cine sunt cei 800.000 pensionari care beneficiază? Când?
Digi FM
Sabrina Ionescu, baschetbalistă de origine română, e campioană WNBA. S-a născut în California și e măritată...
Digi World
Doi doctori, total uimiți de ce au văzut la microscop pe mâini aparent curate: "Oh, asta e dezgustător!"
Digi Animal World
Un câine s-a cățărat în vârful Marii Piramide din Giza. Imaginile, surprinse de un bărbat care naviga cu...
Film Now
N-a apărut încă în cinema, dar e considerat de critici cel mai bun film al anului: "O adevărată epopee"
UTV
Cum i-au raspuns fetele de la Pebbles and TamTam Erikai Isac, dupa ce a recunoscut ca s-a inspirat din piesa...