Turul Ciclist al Sibiului: Italianul Davide Rebellin îşi păstrează poziţia de lider în clasamentul general şi după a doua etapă

Data publicării:
sibiu ciclism

În fruntea clasamentului general în Turul Ciclist al Sibiului nu a survenit nici o schimbare: sosit al doilea în etapa de la Păltiniş, Davide Rebellin şi-a păstrat atât tricoul galben, de lider al clasamentului general, cât şi pe cel alb, care revine celui mai bine situat concurent în clasamentul pe puncte.

Italianul de la CCC Polsat a sosit la şapte secunde în urma câştigătorului etapei, austriacul Markus Eibegger de la Gourmetfein. Ultimul loc al podiumului i-a revenit unui alt italian, Antonio Parrinelli, de la Androni. 

Tricoul roşu, care îi revine celui mai bine clasat rutier român, a rămas în posesia lui Adrian Niţu, de la echipa naţională.

Concurenţii au avut de parcurs un traseu lung de 183,8 km, între Sibiu - Voila - Păltiniş.

În ierarhia generală, Rebellin are acum un avans de 47 de secunde faţă de croatul Matija Kvasina şi norvegianul Frederik Wilmann.

Competiţia Turul Ciclist al Sibiului este transmisă de Digi Sport şi continuă duminică cu ultimele două etape: Muzeul Astra - Răşinari şi retur (11,4 km), respectiv Sibiu - Jina - Şugag - Sibiu (138,2 km).

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri