Surprize la Australian Open 2019. Două adversare de temut ale Simonei Halep, eliminate

Data actualizării: Data publicării:
Maria Sharapova paraseste terenul la Australian Open 2019 dupa ce a fost eliminata de Ashely Bartly
Maria Sharapova Foto: Guliver/Getty Images

Angelique Kerber, nr.2 WTA, și Maria Sharapova, locul 30 WTA, două adversare vechi, dar redutabile ale Simonei Halep, nr.1 WTA, au fost eliminate în optimi la Australian Open 2018, fază a competiției pe care Halep o va disputa luni, cu fostul lider WTA Serena Williams, în prezent ocupantă a locului 16 WTA .

2019 Australian Open - Day 7
Angelique Kerber, nr, 2 WTA, a fost eliminată la Australian Open 2019 în optimi Foto: Guliver/Getty Images

ACTUALIZARE.  Sloane Stephens, una dintre jucătoarele care o puteau detrona pe Simona Halep în fruntea clasamentului WTA, a fost eliminată în optimile de finală de la Australian Open 2019. Campioana de la US Open 2017 a fost învinsă de Anastasia Pavlyuchenkova, cu 7-6, 3-6, 3-6, scrie digisport.ro.


 Germana Angelique Kerber, locul 2 WTA, a fost eliminată, duminică, în optimi la Australian Open, fiind învinsă de americanca Danielle Collins, locul 35 mondial. Danielle Collins s-a impus în faţa câştigătoarei de la Wimbledon cu scorul de 6-0, 6-2, după doar 56 de minute de joc.

În sferturi, Danielle Collins va juca în compania învingătoarei din meciul dintre Sloane Stephens, locul 5 WTA şi cap de serie numărul 5, şi rusoaica Anastasia Pavlyuchenkova, locul 44 WTA.

În turul 3, Danielle Collins eliminase o altă favorită, pe jucătoarea franceză Caroline Garcia, locul 19 WTA şi cap de serie numărul 19, iar în runda inaugurală a trecut de germana Julia Goerges, locul 13 WTA şi cap de serie numărul 14.

Cine e Danielle Collins

Chiar dacă pare o eliminare neașteptată a lui Angelique Kerber, principala competitoare a Simonei Halep la titlul de lider mondial, Danielle Collins nu este deloc o jucătoare lipsită de experiență. Anul trecut, când se afla pe locul 93 WTA, venită din calificări, a obţinut o victorie de răsunet în sferturile de finală ale turneului de categorie Premier Mandatory de la Miami. Ea a învins-o, cu 6-2, 6-3, pe compatrioata Venus Williams, nimeni alta decât idolul ei declarat, obţinând astfel primul succes în faţa unei jucătoare din Top 10 WTA.  Collins a devenit astfel prima jucătoare din istoria Miami Open care a atins faza semifinalelor venind din calificări. 

2019 Australian Open - Day 7
Danielle Collins, o jucătoare care vine tare din urmă, a reușit calificarea în sferturi la Australian Open 2019 după ce a învins-o pe nr. 2 WTA, Angelique Kerber Foto: Guliver/GettyImages

Faptul că Danielle Collins e relativ o prezență nouă în turneele WTA se explică prin faptul că s-a dedicat studiilor și a jucat foarte mult în campionatul universitar american, ea evoluând „full time” în circuitul ITF în 2017, după ce a absolvit Universitatea din Virginia, în anul precedent. Primul meci pe tabloul principal al unui turneu important l-a disputat în 2014, în primul tur al US Open, când i-a luat un set Simonei Halep, înainte de a se înclina cu 6-7 (2), 6-1, 6-2. Danielle Collins a avut însă o ascensiune spectaculoasă în cursul sezonului competițional 2018. Dacă în martie abia intra în top 100 WTA, acum, la niciun an, ocupă deja locul 35 mondial.

Sharapova, out

2019 Australian Open - Day 7
Maria Sharapova părăsește terenul, după ce a fost eliminată în optimile Australian Open 2019 de Ashleigh Barty Foto: Guliver/Getty Images

Tot în optimi la Australian Open a fost eliminată şi o mai veche adversară redutabilă a Simonei Halep, Maria Sharapova, locul 30 WTA şi cap de serie numărul 30. Ea a fost învinsă de australianca Ashleigh Barty, locul 15 WTA şi cap de serie numărul 15, scor 4-6, 6-1, 6-4, una dintre sportivele care par să fie în mare formă în 2019. Digisport.ro scrie că Maria Sharapova a fost huiduită şi fluierată pentru o bună parte a meciului cu Ashleigh Barty, spectatorii taxând-o pentru tertipurile clasice. 

În sferturi, Ashley Barty va juca împotriva sportivei cehe Petra Kvitova, locul 6 WTA şi cap de serie numărul 8, care a trecut ușor de americanca de 17 ani Amanda Anisimova, locul 87 WTA, scor 6-2, 6-1.

Simona Halep, locul I WTA, şi Serena Williams, locul 16 WTA, vor juca luni, de la ora 10.00, în optimile de finală la Australian Open. Meciul dintre Halep şi Williams va fi primul din sesiunea de seară de pe arena Rod Laver. Aceasta va fi a zecea lor partidă directă (8-1 pentru Williams), dar prima de când Serena Williams a devenit mamă. Simona Halep s-a calificat în optimi după ce a învins-o pe sora Serenei, Venus Williams, și ea fost lider WTA.

Ce șanse are Simona Halep

Potrivit Digisport.ro, casele de pariuri nu consideră că vom avea parte de un duel echilibrat între numărul unu mondial și cea considerată cea mai bună jucătoare din istorie. Astfel, cota la victorie a Serenei este de doar 1.40, în timp ce Halep a primit o cotă de 3. Interesant e că tot o cotă de 3 are Serena Williams și la câștigarea primului Grand Slam al anului. A doua în topul favoritelor de la Melbourne era sâmbătă Angelique Kerber (6.50), iar Simona Halep era a treia (10), numai că între timp, rezultatele au dat peste cap prognozele pariorilor.

Simona Halep ar putea rămâne lider WTA şi dacă pierde partida cu Serena Williams, cu condiţia ca niciuna dintre adversarele ei directe să nu ajungă în semifinale.  Sloane Stephens, Naomi Osaka şi Petra Kvitova au nevoie cel puţin de semifinale pentru a-i lua locul româncei. În schimb, Angelique Kerber (între timp eliminată), Elina Svitolina şi Karolina Pliskova sunt obligate să ajungă în ultimul act, pentru a avea o şansă să urce pe locul 1 în lume. 

După eliminarea, duminică, a lui Sloane Stephens, Simona Halep poate fi detronată ca număr unu mondial - în cazul în care va fi eliminată de Serena Williams - numai dacă Naomi Osaka și Petra Kvitova ajung în semifinale, în timp ce Elina Svitolina și Karolina Pliskova, ca să poată prelua fotoliul de lider, trebuie să ajungă în finală.

La începutul turneului, alte patru jucătoare amenințau locul Simonei Halep în fruntea clasamentului mondial. Era vorba despre Aryna Sabalenka, Daria Kasatkina, Kiki Bertens şi Caroline Wozniacki, scrie digisport.ro. Toate au fost eliminate între timp.

 Citiți și: 

CTP: Nu ratați meciul Simona Halep - Serena Williams, sunt rare astfel de prilejuri în viață

Simona Halep, față în față cu istoria. Doar 8 jucătoare au mai reușit asta până acum

Simona Halep spune că știe cum trebuie să joace cu Serena Williams

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri