Provocările Simonei Halep în 2019

Data actualizării: Data publicării:
halep live
Foto: Guliver/Getty Images

Simona Halep începe, miercuri, la Sydney, al XIV-lea sezon ca jucătoare profesionistă de tenis, după un an, 2018, cel mai bun al carierei, în care a dominat tenisul feminin, fiind pe locul I WTA timp de 49 de săptămâni şi în care a câştigat primul grand slam, la Roland Garros, încasând premii brute totale de aproape 7,5 milioane de dolari.

2018 US Open - Day 1
Foto: Guliver/GettyImages

Mai mult ca niciodată, faţă de cei 13 ani anteriori, Halep are înaintea sa un sezon difcil, cu multe provocări cărora trebuie să le facă faţă, pentru a continua să scrie istorie în tenisul feminin, iar problemele de sănătate, absenţa unui antrenor, numărul mare de puncte de apărat şi asaltul noului val din sport sunt numai câteva dintre acestea.

Halep începe sezonul fără antrenor

Halep începe sezonul fără antrenor, după ce anul trecut Darren Cahill a decis să oprească o colaborare care dura de peste patru ani. A fost cea mai lungă perioadă în care un tehnician a rezistat în anturajul sportivei din Constanţa, la profesionism, după ce Andrei Mlendea, Firicel Tomai, Adrian Marcu, Victor Ioniţă, Thomas Hogstedt şi Wim Fissette nu au strâns, în total, acelaşi timp.

Cahill a invocat elegant probleme personale, dorinţa de a fi aproape de familie, însă renunţarea la o antrena pe Halep face parte din filozofia antrenorului, potrivit căreia după patru ani nu prea mai are ce să îmbunătăţească în evoluţia unui jucător.

Într-o primă fază, Halep nu va fi afectată de lipsa oficială a lui Cahill. Oficială, pentru că, probabil, neoficial, australianul va fi aproape de fosta sa elevă, în condiţiile în care primele turnee sunt la el acasă. Adevărata provocare va fi din februarie încolo.

Jucătoarei române nu îi vor lipsi iniţial indicaţiile preţioase primite în “on-court coaching”, deoarece acestea sunt interzise la turneele de grand slam. Cel mai mult îi vor lipsi analizele adversarelor, pe care Cahill i le prezenta  Simonei Halep înaintea partidelor.

Cahill mărturisea, anul trecut, după Roland Garros, că a stat până la ora 03.00 în noaptea dinaintea semifinalei, pentru a urmări meciurile anterioare ale spaniolei Garbine Muguruza cu Simona Halep şi pentru a stabili astfel tactica liderului WTA. Şi Halep spunea că nu obişnuieşte să-şi urmărească viitoarele adversare, pentru că o face Darren şi el îi oferă cele mai importante elemente. Situaţia aceasta ar putea fi una destul de importantă, pentru că jucătoarea română va fi obligată să-si construiască singură tactica. Problema nu este că nu ar fi în stare, la 27 de ani are destulă experienţă, ci că nu este obişnuită şi nu se ştie dacă are răbdare şi timp suficient pentru o astfel de analiză atât de aprofundată. Şi, de asemenea, nu va conta în meciuri cu Kerber, Wozniacki sau cu orice altă jucătoare pe care a întâlnit-o de numeroase ori, ci la sportivele pe care le “vede” pe teren prima dată.

Meritul lui Darren Cahill în şlefuirea unei campioane ca Simona Halep este fără îndoială incontestabil. Şi el a demonstrat aceste frumoase calităţi de antrenor cu aproape orice jucător a lucrat. Pregătirea tehnico-tactică este importantă, dar şi pregătire fizică este la fel, iar la acest ultim capitol Simona şi-a păstrat echipa care a ajutat-o să fie o jucătoare de anduranţă, un zid impenetrabil în faţa adversarelor.

Simona Halep, diagnosticată cu hernie de disc

Totuşi cea mai mare provocare a oamenilor care se ocupă de condiţia fizică a liderului mondial, fizioterapeutul Andrei Cristofor şi preparatorul fizic Teo Cercel, este de a o menţine în formă, în condiţiile unei serioase afecţiuni, hernia de disc de care suferă.

Halep a avut nu puţine accidentări, la gleznă sau musculare, care s-au vindecat în timp sau cu care a putut evolua, fără a fi scoasă prea mult din circuit. Cât de gravă este problema la spate în evoluţia unui campion rămâne de văzut şi este mai degrabă o tematică pentru specialişti, pentru medici. Sigur nu îi va fi uşor Simonei, dar este foarte greu de stabilit din afara domeniului medical care sunt riscurile şi cât de mult contează la un nivel sportiv atât de ridicat.

Punctele de apărat de către Simona Halep sunt multe încă din această lună, 280 de la trofeul cucerit la Shenzhen, şterse deja din clasament, dar mai ales cele 1.300 aferente finalei de la Australian Open, de anul trecut. Ea poate acumula la Sydney, unde nu a participat anul trecut. Competiţia de categorie Premier, ce poate oferi maximum 470 de puncte, se anunţă a fi una complicată, prin prisma faptului că este prima după o lungă perioadă de inactivitate, ea fiind fără meciuri oficiale din septembrie trecut, dar şi prin cea a unui tablou dificil, normal înaintea primului grand slam, cu foarte multe jucătoare de top ce doresc să-şi facă încălzirea pentru Australian Open.

Cel mai probabil, Halep nu va forţa la Sydney şi se va mulţumi doar cu testarea stării de sănătate.

“M-am antrenat la capacitate maximă, am jucat câteva seturi, câteva meciuri. Fără durere, fără stres… Dar nu se ştie niciodată ce va fi, până la meciurile oficiale, astfel că aştept să văd săptămâna aceasta cum mă simt”, este estimarea realistă a ei.

Halep nu a uitat tenisul, asta e clar, dar revenirea la o capacitate fizică aproape de nivelul maxim, aşa cum îşi doreşte la Australian Open, se va face treptat, fiind importantă tragerea la sorţi a tabloului primului grand slam. Pentru că la Sydney nu a fost una avantajoasă pentru ea, cu Ashleigh Barty prima adversară, nici nu avea cum fi altfel, ţinând cont de jucătoarele înscrise.

Simona Halep începe, miercuri, cel mai dificil an din cariera ei

După Australia, presiunea punctelor de apărat mai scade, cu mai puţin de 1.000 în trei luni, dar din mai devine cu adevărat arzătoare. Sfert de finală la Madrid (215), finală la Roma (585), titlu la Roland Garros (2.000) şi toate acestea o pot ţine pe loc, într-un caz bun, dacă sunt apărate, sau o pot coborî abrupt în ierarhie.

Apoi, pentru jucătoarea română, doar luna august mai este apăsătoare, cu titlul de la Montreal (900) şi cu finala de la Cincinnati (585). În total sunt aproape 7.000 de puncte de apărat în 2019, un număr foarte mare, ce presupune rezistenţă fizică şi constanţă în evoluţii, dar şi ceva noroc la tragerile la sorţi.

Locul I WTA şi titlul/titlurile la turneele de grand slam sunt obiectivele principale ale tuturor jucătoare de top şi ale celor care aspiră să ajungă în top, iar acestea vor lupta fără menajamente şi fără a lua prizonieri pentru a cuceri piscurile. Locul româncei şi statutul ei sunt o ţintă, astfel că pericolul vine din toate direcţiile. Sunt jucătoare consacrate, adversare tradiţionale ale Simonei Halep, ca Angelique Kerber, Caroline Wozniacki, Karolina Pliskova, Elina Svitolina, Sloane Stephens sau Petra Kvitova, sunt jucătoare aflate la apusul carierei, dar care nu şi-au spus ultimul cuvânt în tenis, ca Serena Williams, Maria Şarapova sau Victoria Azarenka, însă o „ameninţare” importantă vine, poate, din partea noului val al tenisului feminin. „Lupoaicele” tinere Arina Sabalenka şi Naomi Osaka sunt jucătoare apropiate ca model de tipul modern, puternice, rezistente, cu psihic solid, cu evoluţie riscantă, dar foarte eficientă când „intră” şi sunt într-o constantă ascensiune. Sunt şi jucătoare mai tehnice, dar nu mai puţin periculoase, ca Daria Kasatkina, Ashleigh Barty sau Elise Mertens. Totuşi, tenisul feminin este foarte „volatil”, ceea ce îl face destul de greu de prevăzut, dovedind astfel cât de mare este performanţa Simonei Halep de a se menţine în top atât de mulţi ani.

Tenisul este un sport care programează un campionat mondial aproape în fiecare săptămână. O competiţie acerbă, din ianuarie până în octombrie, noiembrie, o încleştare constantă, palpitantă de cele mai multe ori, dar care îi secătuieşte fizic şi psihic pe „combatanţi”. Simona Halep nu este o debutantă în acest „război”, a devenit o jucătoare expermentată, ce şi-a clădit o faimă, cu migală şi talent, şi şi-a trecut cu litere mari numele în istoria acestui sport. Din atmosfera rarefiată a locului pe care îl ocupă acum, Simona Halep începe, miercuri, cel mai dificil an din cariera ei.

Sursă: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri