Simona Halep, numărul 2 mondial, s-a calificat în semifinalele turneului WTA de la Cincinnati. Românca a învins-o în sferturi, scor 6-4, 7-6 (1), pe britanica Johanna Konta, a şaptea jucătoare a lumii, după o oră şi 49 de minute de joc intens. A fost un joc dramatic, mai ales în setul al doilea, finalizat cu o revanșă superbă asupra britanicei.
Foto: Guliver/GettyImages
A fost prima victorie a româncei în faţa lui Konta în circuitul WTA, din patru partide. Românca a mai câştigat în acest an în faţa jucătoarei de origine australiană o partidă în Cupa Federaţiei, disputată la Mamaia.
Învinsă în sferturi la Wimbledon de Konta, într-un meci ce putea să-i aducă locul 1 WTA , Halep are acum din nou ocazia să lupte pentru a deveni în premieră lider al WTA. Pentru această performanţă, ea însă are nevoie să câştige trofeul la Cincinnati.
Românca a condus cu 5-2 în setul secund şi a ratat nu mai puţin de cinci mingi de meci înainte de a-şi asigura un loc în semifinale, relatează digisport.ro.
Halep (25 ani) a avut trei aşi în acest meci, a făcut două duble greşeli, salvând 13 din cele 17 mingi de break create de Konta. Românca a avut 15 mingi câştigătoare şi a comis 17 erori neforţate.
De partea cealaltă, Konta a adunat patru aşi, o dublă greşeală, a salvat 6 din cele 11 mingi de break, a reuşit 26 de mingi direct câştigătoare, dar a avut şi 34 de erori neforţate.
Simona Halep ar fi trebuit să se impună cu uşurinţă, dar a ratat cinci mingi de meci în setul secund, două consecutive la 5-3 şi alte trei la rând, la 6-5. Ea are meritul de a nu-şi fi pierdut cumpătul în momente dificile, ajutată fiind şi de Darren Cahill, care a intervenit de două ori, şi de a-şi fi ridicat foarte mult nivelul jocului când a fost în criză şi sub presiune, comentează News.ro. Halep a arătat o altă evoluţie în meciul cu Johanna Konta, superioară faţă de precedentele două partide jucate la Western&Southern Open, cu Taylor Townsend şi cu Anastasija Sevastova. Jucătoarea română a fost mai calmă şi mai concentrată, mai dispusă la efort şi mai inspirată.
„Amândouă am jucat foarte bine. Am fost foarte aproape, mai devreme, în setul 2, de victorie, însă am fost puţin nervoasă. Am mai fost în aceeaşi situaţie, însă acum am decis să fiu mai agresivă în joc. Sloane Stephens va fi o adversară grea, foarte puternică, însă de-abia aştept să revin pentru a juca pe acest teren”, a fost prima reacţie a Simonei Halep după victoria cu Johanna Konta.
În penultimul act al competiției de la Cincinnati, Halep va juca împotriva lui Sloane Stephens, locul 151 WTA, beneficiară a unui wild card. Ele se vor întâlni a doua oară în această lună. La 1 august, românca a învins-o, cu scorul de 7-6 (3), 6-0, pe americancă, în turul al doilea al turneului de categorie WTA de la Washington. Scorul general al întâlnirilor directe dintre ele este de 4-2, pentru Halep.
În cealaltă semifinală vor evolua Karolina Pliskova din Cehia, locul 1 WTA, şi spaniola Garbina Muguruza, locul 6 WTA.
Meciurile vor avea loc sâmbătă, iar al Simonei se va disputa după ora 23:00. Partidele vor fi transmise de Digi Sport.
Calificarea în semifinale este recompensată la Cincinnati cu un premiu de 128.330 de dolari şi cu 350 de puncte WTA.
Simona Halep a ajuns anul trecut tot în faza semifinalelor la Cincinnati, când a pierdut, cu 3-6, 4-6, în faţa germanei Angelique Kerber. În 2015, Halep a evoluat în finală, fiind învinsă de Serena Williams, cu scorul de 6-3, 7-6 (5).
O altă veste bună de la Cincinnati este că Monica Niculescu şi Su Wei Hsieh s-au calificat în finala probei de dublu de la Cincinnati, după victoria cu 6-4, 7-6 din semifinala cu favoritele numărul 4, Sania Mirza şi Shuai Peng. În finală, Niculescu şi Hsieh le vor înfrunta pe Martina Hingis şi Chan Yung-Jan.
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Informaţii suplimentare
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului- Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile)- Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos)- Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează- A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului- Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web- Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share)- Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc)- Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează.- Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.