Jucătoarea română Patricia Maria Țig a reușit o calificare spectaculoasă în runda a treia a turneului WTA de la Miami (Florida) dolari, vineri, după ce a învins-o surprinzător pe Kristina Mladenovic (Franța), cap de serie numărul 22, cu 7-6 (4), 6-2.
În schimb, Irina Begu, cap de serie numărul 28, a fost învinsă neașteptat de spaniola Lara Arruabarrena, cu 3-6, 6-4, 6-3, într-un meci din turul secund. Detalii despre partidă, aici.
Sorana Cîrstea este pentru a doua oară în carieră în turul trei la Miami Open, unde cel mai bun rezultat a fost accederea în optimi, în 2013. Meciul dintre Sorana Cîrstea şi Anastasija Sevastova începuse joi, dar a fost întrerupt din cauza ploii în primul set, la scorul de 6-4 în tie-break pentru româncă. În turul trei, Cîrstea va evolua cu sportiva daneză Caroline Wozniacki, favorită 12, şi locul 14 mondial. În întâlnirile directe, Wozniacki conduce, scor 4-3, ultima oară cele două întâlnindu-se la Dubai, în 2014, când s-a impus daneza.
Patricia Țig (22 ani, 95 WTA), venită din calificări, s-a impus după exact două ore de joc în fața unei adversare net superioare în ierarhia mondială, Mladenovic (23 ani) ocupând locul 18. Franțuzoaica o învinsese pe Simona Halep cu 6-3, 6-3, în turul al treilea la Indian Wells, relatează Agerpres.
În primul set, Mladenovic a condus cu 1-0 și 2-1, iar apoi s-a desprins la 4-2. Franțuzoaica a avut apoi 5-3, dar românca a revenit și a reușit să egaleze (5-5), iar apoi s-a ajuns în tie-break, unde Țig s-a impus cu 7-4. În setul al doilea, Țig a dominat jocul, a condus cu 1-0 și 2-1, iar apoi a făcut un break, mărindu-și avansul la 3-1. Ghemul al cincilea a avut o importanță foarte mare în economia jocului, durând mai bine de zece minute, perioadă în care Țig a salvat nu mai puțin de șase mingi de break. În cele din urmă, jucătoarea gălățeană a reușit să își facă serviciul și s-a desprins la 4-1. Mladenovic s-a apropiat la 4-2, dar Țig a arătat că este în formă și a făcut 5-2. Românca a ratat o minge de meci pe serviciul Kristinei Mladenovic, apoi și-a creat-o pe a doua, dar meciul a fost întrerupt din cauza picăturilor de ploaie. Jocul s-a reluat după două minute, însă Mladenovic a făcut dublă greșeală și meciul s-a încheiat cu victoria splendidă a româncei.
Mladenovic câștigase primul său meci cu Țig, în 2015, în primul tur la Wuhan, cu 6-1, 6-4.
Patricia Țig, aflat în cel mai bun moment al carierei sale, și-a asigurat un cec de 41.350 dolari și 95 de puncte WTA, iar în turul al treilea o va înfrunta pe învingătoarea dintre americanca Venus Williams și brazilianca Beatriz Haddad Maia.
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Informaţii suplimentare
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului- Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile)- Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos)- Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează- A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului- Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web- Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share)- Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc)- Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează.- Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.