Sari la conținut

Thriller în meciul care a stabilit adversara Simonei Halep, între Bencic și Sabalenka

Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 3, va evolua, joi, nu înainte de ora 17:00, cu jucătoarea elveţiană Belinda Bencic, locul 45 WTA, în sferturile de finală ale turneului de categorie Premier 5 de la Dubai.

2019 Australian Open - Day 5

Foto: GettyImages

În optimi, Bencic a întrecut-o, miercuri, cu scorul 6-4, 2-6, 7-6 (7) pe Arina Sabalenka din Belarus, locul 9 WTA şi cap de serie numărul 8, după un meci dramatic, în care elveţianca a salvat (sau Sabalenka a ratat) şase mingi de meci.

Bencic (1,75 metri înălţime) nu este chiar un David, dar Sabalenka (1,82 metri) este sigur un Goliat, prin forţa pe care o imprimă serviciului şi loviturilor. Elveţianca a avut ac de cojocul puternicei ei adversare, a luat repede mingile bubuite de aceasta, a ţinut-o permanent în mişcare pe Sabalenka şi cât mai în spatele terenului şi a servit cu efect. Jucătoarea din Belarus a lovit mai mereu din alergare şi de multe ori nu a nimerit terenul din aceste situaţii. Sabalenka a fost însă necruţătoare în momentele în care a făcut pasul în interiorul terenului şi când Bencic nu a putut să o scoată din zona de confort. 

În setul al doilea, Bencic nu a mai ţinut-o pe Sabalenka la distanţă şi jucătoarea de 20 de ani a preluat controlul, intrând mai des în teren. Tactica sportivei elveţiene de 21 de ani de a pune mingile cât mai lung în terenul advers nu a mai funcţionat, pentru că ea şi-a pierdut precizia şi loviturile s-au dus de multe ori în aut. În plus, serviciul Arinei Sabalenka a fost din ce în ce mai greu de returnat de către Bencic până în partea a doua a setului decisiv. Jucătoarea care în 2016 era pe locul 7 mondial, la 18-19 ani, nu a cedat lupta şi, cu agilitate şi cu o putere psihică de invidiat s-a agăţat de fiecare oportunitate de a rămâne în meci, iar când şansa de a pune capăt partidei i s-a ivit a fructificat-o. Dar se poate spune şi că această întâlnire a fost pierdută de Sabalenka, aflată tot timpul în avantaj în setul decisiv, mai puţin la ultima minge, pe care a trimis-o în aut.

În setul I, Sabalenka a ratat trei mingi de break la scorul de 1-0, apoi Bencic a reuşit ea break-ul după ce a fost condusă cu 40-0. Elveţianca s-a desprins la 5-1, după al doilea break, în ghemul al cincilea. Sportiva din Belarus s-a apropiat la 4-5, însă ultimul cuvânt în set l-a avut Bencic, care a pus jocul pe tabelă, cu 6-4, după 43 de minute. În acest set, Bencic şi-a pierdut doar o dată serviciul, la 5-2, deşi a comis şase duble greşeli (13 tot meciul).

Belinda Bencic a pierdut mare parte a sezonului 2017 din cauza unei operaţii suferite la mâna stângă

Sabalenka a reuşit un nou break în ghemul secund din setul al doilea, l-a dublat în ghemul final şi a egalat, după 6-2 şi o oră şi 18 minute. Doar o minge de break a avut Bencic în acest set, ratată la scorul de 2-4.

Şi în decisiv Sabalenka a rupt echilibrul cu break, la 2-1, dar Bencic a reuşit rebreak-ul, după un ghem foarte lung. Fostul număr 7 mondial a egalat la 3, dar revenirea ei a fost anulată de un nou break obţinut de Sabalenka, la 4-3. Aceasta din urmă a servit pentru meci, a avut o minge să-l închidă, dar Bencic nu a cedat şi s-a apropiat la 4-5. Ghemul următor a fost unul dramatic: sportiva de pe locul 45 mondial a condus cu 40-0, înainte ca Sabalenka să revină şi să aibă alte două mingi de meci. Bencic a câştigat în cele din urmă ghemul şi a egalat la 5. La 5-6, Becic a mai salvat o minge de meci, a patra, şi a trimis setul îm tie-break. Sabalenka a condus cu 4-1, cu 5-3, a servit din nou pentru meci, la 6-5, dar a comis dublă greşeală. Cu un as, a ridicat din nou scorul la minge de meci, a şasea, scor 7-6, dar a trimis o minge mult în aut pe serviciul elveţiencei. Balanţa s-a încliant o dată în favoarea Belindei Bencic, care a câştigat meciul, tot pe o greşeală a adversarei, scor 7-6 (7), după două ore şi 26 de minute de joc.

Belinda Bencic şi Simona Halep, adversare în sferturi la Dubai, şi-au împărţit victoriile în cele două partide dipsutate până în prezent. Românca a câştigat în turul al treilea de la Wimbledon, ediţia din 2014, când s-a impus cu 6-4, 6-1. Jucătoarea elveţiană şi-a luat revanşa, anul următor, în finala turneului de la Toronto, când Halep a abandonat la scorul de 7-6 (5), 6-7 (4), 3-0, pentru adversara ei.

Belinda Bencic a pierdut mare parte a sezonului 2017 din cauza unei operaţii suferite la mâna stângă, apoi, după revenire, în septembrie 2017, a acuzat probleme la spate. Anul trecut, Bencic a ratat confruntarea România - Elveţia din FedCup din cauza unor probleme la picior. Ieşită din Top 200 WTA, ea şi-a construit pas cu pas urcarea în clasament, ajungând din nou în Top 50 WTA.

Programul sferturilor de finală este următorul (în ordinea de pe tablou):

  • Carla Suarez Navarro (Spania), locul 26 WTA - Elina Svitolina, locul 6 WTA;
  • Simona Halep (România), locul 2 WTA - Belinda Bencic (Elveţia), locul 45 WTA, meci transmis de Digi Sport, cel mai devreme de la ora 17:00.
  • Su-Wei Hiseh (Taiwan), locul 31 WTA - Karolina Pliskova (Cehia), locul 5 WTA;
  • Viktoria Kuzmova (Slovacia), locul 46 WTA - Petra Kvitova (Cehia), locul 4 WTA.

Sursa: News.ro

Etichete: Dubai , simona halep , wta , belinda bencic , adversara halep , arina sabalenka

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale