Crimă la metrou. De ce nu au intervenit oamenii de pe peron

O tânără de 25 de ani a fost ucisă marți seara, după ce a fost împinsă în fața trenului, la stația de metrou Dristor. Cu toate că au existat martori la agresiune, nimeni nu a sărit în ajutorul femeii. Explicația ne-o oferă Gabriel Diaconu, psihiatru. 

Digistoria – cele mai importante evenimente petrecute pe 9 mai

Regatul Unit îl expulzează pe atașatul militar rus

Digistoria – cele mai importante evenimente petrecute pe 8 mai

Klaus Iohannis a discutat cu Biden despre candidatura sa la șefia NATO

Rareş Bogdan: „Ciucă e singurul candidat pe care îl susținem”

Incendiu puternic la o casă din Sectorul 2 al Capitalei. O persoană a murit

Un zoo din China a vopsit doi cățeluși în alb și negru

O conductă principală de apă din Târgu Jiu a fost avariată

Un șofer a băut și a consumat patru droguri diferite, apoi a plecat de la mare spre casă

"E o chestiune care ține de psihologie și care e greu de descărcat în conștiința omului de rând. Într-un spațiu public, fiecare dintre noi își construiește mai degrabă o bulă de singurătate. Nu doar simpla prezență face ca oamenii să se implice la un moment dat, dacă se întâmpla ceva. Efectul se numește efect Genovese și este legat de o crimă care a avut loc acum mai mulți ani in Statele Unite în care, în plină zi, în fața propriei case, o tânără, Kitty Genovese, a fost omorâtă în plin văz al vecinilor. Niciun vecin nu a făcut nimic, nimeni nu a căutat să o ajute. Nu e o chestiune tipic României, e un efect care a fost descris în nenumărate rânduri și ține de poziția psihică în care se află oamenii pe un peron, în propriile case, pe un trotuar. Nimeni nu se identifică în momentul ăla cu un factor de acțiune, cât cu un trecător," explică psihiatrul Gabriel Diaconu.

"Tindem să avem reacția de pasivitate în fața pasivității și de evitare a violenței. Nu putem să dăm timpul înapoi. Situația ar fi putut să fie modulată, decât prevenită. Responsabiliatea faptei aparține doar făptașului și, în mod indirect, responsabilitatea pentru cât de nesigure sunt stațiile noastre de metrou aparține autorităților," precizează specialistul.

"Această doamnă a trecut prin sistemul de psihiatrie românesc, dar nu a fost ajutată până la capăt. Ne aflăm în fața unei schiziofrenii legislative. Pentru că în situații de estimare a riscului folosim un singur cuvânt care este profund subiectiv, anume cuvântul de iminență. Doar dacă pericolul este iminent putem să restrângem drepturile și libertățile unei persoane. Când iminentă este violența asupra altei persoane, dar nu avem o unitate de măsura a iminenței. Nu avem nici măcar un canon unitar prin care medicul de gardă sau urgentist, altfel decât violența flagrantă poate să propună că persoana poate fi reținută. Legea există, norma există, dar aplicarea lor lipsește cu desăvârșire," adaugă psihiatrul.