60 de turiști români, blocați în Egipt, după ce avionul care trebuia să-i aducă în țară s-a defectat

Data publicării:
aeronava air bucharest egipt

Final de vacanţă cu nervi pentru 60 de turişti români aflaţi în Egipt. Trebuiau să revină duminică seară în țară, dar nu au plecat pentru că s-a defectat avionul.

Grupul era mai mare, de 150 de persoane, dar ceilalţi turişti au revenit cu o altă cursă între timp.

Cei rămaşi în Egipt spun că până duminică seară târziu nu primiseră decât cornuri şi apă.

După 4 ore, la miezul nopţii, compania le-a oferit cazare într-un hotel, dar sunt nemulţumiţi de condiţiile de acolo.

Contactată de Digi24, compania aeriană ne-a confirmat că aeronava s-a defectat şi caută soluţii pentru aducerea în ţară a celorlalţi turişti aflaţi la Hurgada.

Oamenii sunt însă nemulțumiți de condițiile în care au fost cazați acum, spun că nu se ridică la standardele vacanței pentru care au plătit.

„Noi suntem cu copii mici, de la 8 luni până la 8 ani. E copil de 8 luni care a rămas fără lapte praf. Este crunt. Nu avem nicio variantă. Am contactat inclusiv consulul, am vorbit cu el, am făcut liste. Să facă o situaţie de urgenţă cu Ministerul de Externe şi să ne aducă pentru că ne spun piloţii că este exclus ca acest avion să mai poată zbura”, spune Raluca Șerban, turistă.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri