VIDEO | S-au săturat de furturi. Hoții de buzunare, „vânați” de localnici în Barcelona

Data actualizării: Data publicării:
barcelona

Mai mulți locuitori ai Barcelonei, sătui de furturi, s-au hotărât să-și facă singuri dreptate. Ei îi vânează pe hoții de buzunare și îi gonesc de lângă potențialele victime. Sunt zeci de localnici care s-au înscris în patrule civile. Unul dintre ei s-a filmat cu mobilul în timp ce îi lovește pe tâlhari peste ceafă și le cere să părăsească zona. Printe cei surprinși de el, în fapt, se afla și un român.

Dialog între un localnic și un bărbat de pe stradă.

- Haide! Pleci? Pleci de aici?
- ...
- Pleci sau îți mai dau una?
- Dar nu vezi....
- Pleci sau îți mai dau?
- Haide, nu vreau să te mai vad!
- Mergi mai repede sau mai primești una!
- Te rog, lasă-mă!
- Pleacă!
- Hai, mă, lasă-mă, mă!

Pentru tâlhari, un oraș ca Barcelona este raiul pe pământ. Numai anul trecut aproape 9 milioane de turiști au aglomerat străzile capitalei catalane, iar vizitatorii sunt victimele perfecte. Preocupați să nu rateze un obiectiv turistic, aceștia nu sunt întotdeauna atenți la bunurile lor. Și atunci lovesc hoții.

Localnic: O să mai primești una. Pleacă de aici! Mai primești una! Una călduță. Pleacă de aici! Așa, fugi! Aleargă! Foarte bine!

Potrivit statisticilor, sunt cel puțin 300 de tâlhării raportate pe zi în Barcelona. Cele mai multe au loc în zonele căutate de turiști, cum ar fi celebrul loc de promenadă La Rambla, în gări sau stațiile de metrou care fac legătura cu aeroportul. Numai la metrou ar opera zilnic cel puțin 100 de hoți de buzunare, scrie presa locală. Localnicii spun că s-au săturat. Și pentru că poliția nu face față, au început să patruleze ei pe străzi.

Localnic: Mă bucur să te cunosc. Haide, pleacă! Pleci sau îți dau una mai tare? Unde mergeți acum? Unde mergeți? Haideți, mai repede! Unde mergeți? Acasă? Haide, pe acolo, dar rapid. Pas alergător! Haide, alergați! Repede! Haide!

Una dintre explicațiile pentru numărul mare de furturi este legea spaniolă prea blândă cred oamenii. De exemplu, în cazul în care paguba este mai mică de 400 de euro, tâlharul scapă doar cu o amenendă de maximum 50 de euro.

Autoritățile nu îi încurajează pe oameni să își facă dreptate singuri pentru că se expun unor riscuri destul de mari și îi sfătuiesc pe cei din patrulele civile să apeleze la ajutorul poliției.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri