Grăsimea care ne poate salva de cancer

Data actualizării: Data publicării:
celulele canceroase se pot transforma in grasime

Celulele canceroase pot fi transformate în grăsime și împiedicate astfel să se răspândească. Este reușita oamenilor de știință elvețieni, care au combinat două medicamente de pe piață.

Cercetătorii Universității din Basel au descoperit că un medicament pentru tratarea diabetului și altul care inhibă creșterea și răspândirea tumorilor pot avea efecte nemaipomenite dacă sunt combinate.

Tratamentul rezultat vizează celulele maligne care se desprind din locul în care s-au format și migrează spre alte organe. Acestea sunt capabile să se adapteze oricăror condiții ca să formeze noi cancere. Dar combinația de medicamente le taie din aceste abilități și, mai mult, le transformă în adipocite, adică celule care formează grăsimea. Nu se vor mai putea divide și vor fi mai ușor de deosebit de celulele grase normale.

Până acum, cercetătorii au folosit doar celule responsabile de cancerul de sân. Iar metoda a fost experimentată numai pe șoareci. Așa că va mai trece mult până va fi testată pe oameni.

Pentru mai multe știri din domeniul științei și tehnologiei, urmăriți pe Digi World vineri, de la ora 19:00 și pe Digi24, în fiecare sâmbătă, de la 16:30, „Jurnalul de științe”, prezentat de Teodora Safta. Arhiva emisiunii, aici.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Pro FM
Mădălina Ghenea s-a despărțit de Grigor Dimitrov. Românca a rupt tăcerea în ziua de Paște „A fost cea mai...
Film Now
Suri Cruise, ca un model pe străzile din NYC, în pantaloni scurți, pulover și adidași. Fiica lui Tom Cruise...
Adevarul
Povestea unei fotografii tulburătoare din vreme de război. De ce erau așezați copiii „în poziția de rugăciune"
Newsweek
VIDEO Putin, umilit în Marea Neagră. Momentul când o dronă ucraineană distruge o navă de atac rusă
Digi FM
Reacţia unei tinere din Cuba când a ajuns prima dată în România: "Am crezut că acolo mor"
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Fiul lui Nicolas Cage, acuzat că și-a lovit mama. Femeia a fost fotografiată având un ochi vânăt și mai multe...