Industria auto, pe model IT

Data actualizării: Data publicării:
daimler

Uitându-se la Silicon Valley, Daimler îşi dezvoltă un complex de inferioritate. Compania care în urmă cu 130 de ani inventa automobilul modern se inspiră acum de la Uber, Google şi Apple pentru a învăţa din nou cum să inoveze. Ierarhia strictă de la Daimler e înlocuită de şedinţe uriaşe de brainstorming în care oricine poate veni cu idei, indiferent de rang. Grupul, blocat până acum în proceduri, a ajuns să investească în dezvoltarea unor tehnologii fără a se mai întreba ce utilitate vor avea la final. Daimler experimentează. Acelaşi Daimler unde în urma cu câţiva ani directorii glumeau că ei vor fi singurii care vor face bani din maşinile electrice - după ce vând acţiunile la Tesla.

Daimler e precum un rinocer, spune directorul Dieter Zetsche - uriaş, dar rapid. Cu o valoare de piaţă de două ori mai mare decât Tesla şi un număr de angajaţi de 20 de ori mai mare, grupul poate fi totuşi agil şi poate face mutări bruşte. E noua filosofie a Daimler care, dacă în trecut credea că dacă se mişcă prea repede pierde bani, acum ştie că dacă se mişcă prea greu, pierde o piaţă. S-a intamplat deja cu masinile electrice.

Acum compania face eforturi să creeze terenul fertil pentru inovaţie. Dictatura experţilor şi a şefilor dispare pentru a face loc unei abordări mai deschise. Circa 150 de ingineri, dintre care mulţi au lucrat cu Tesla, au fost rugaţi să vină cu idei şi 80% dintre ele au fost deja implementate. Straturile ierarhice se aplatizează. Pentru a pune ideile în practică nu mai e nevoie de aprobarea a 6 şefi ca înainte, ci a 2. Proiectele primesc undă verde deşi e neclar care e potenţialul tehnologiilor ce urmează a fi dezvoltate. Se întâmplă la o companie unde până de curând era nevoie de vrafuri de documente şi explicaţii pentru a motiva orice investiţie în cercetare.

Din dorinţa de a intra în spiritul vremurilor, Daimler lasă în urmă rigoarea germană.

În trecut, la proiectele comune cu Tesla, ciocnirea dintre culturi era uriaşă, povestesc sursele Reuters. Daimler era obişnuit să facă planuri şi să parcurgă paşii în ordine. Tesla acţiona instinctiv şi făcea corecţii pe drum. Se mişca mai repede; Implementa tehnologii mai repede. În final, Tesla model S a ajuns să vândă mai bine în SUA decât modelul de bază S Class.

Acum la Daimler meticulozitatea e înlocuită cu libertatea. Şefii le cer angajaţilor inclusiv păreri despre cum ar trebui să fie condusă compania. Însăşi structura ei managerială e deschisă la inovaţie.

Între timp, BMW şi Audi se uită atent la transformările prin care trece Mercedes. Şi ar putea fi forţaţi să facă la fel de vreme ce Uber devine partener al constructorilor tradiţionali, iar Google, le va fi curând rival.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Pro FM
Mădălina Ghenea s-a despărțit de Grigor Dimitrov. Românca a rupt tăcerea în ziua de Paște „A fost cea mai...
Film Now
Suri Cruise, ca un model pe străzile din NYC, în pantaloni scurți, pulover și adidași. Fiica lui Tom Cruise...
Adevarul
Povestea unei fotografii tulburătoare din vreme de război. De ce erau așezați copiii „în poziția de rugăciune"
Newsweek
VIDEO Putin, umilit în Marea Neagră. Momentul când o dronă ucraineană distruge o navă de atac rusă
Digi FM
Reacţia unei tinere din Cuba când a ajuns prima dată în România: "Am crezut că acolo mor"
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Fiul lui Nicolas Cage, acuzat că și-a lovit mama. Femeia a fost fotografiată având un ochi vânăt și mai multe...