Crimă în Olt: Un bărbat și-a lovit soția cu un lemn în cap, iar apoi a înjunghiat-o

Data publicării:
scena crima
Anchetă la fața locului într-un caz de omor. FOTO: Captură video

Un bărbat a fost reţinut de poliţiştii din Olt pentru 24 de ore după ce şi-a omorât soţia. Anchetatorii au stabilit că el a lovit-o mai întâi pe femeie cu un lemn în cap, iar apoi a înjunghiat-o.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Olt au anunţat că poliţiştii au fost sesizaţi duminică seara, cu privire la faptul că un bărbat şi-ar fi înjunghiat soţia într-o locuinţă din comuna Teslui, iar aceasta este inconştientă.

“Din primele verificări, poliţiştii au stabilit faptul că, în seara zilei de 31 martie 2024, un bărbat, în vârstă de 68 de ani, pe fondul consumului de alcool şi al unui conflict intrafamilial, i-ar fi aplicat soţiei sale mai multe lovituri cu un lemn în zona capului şi ar fi înjunghiat-o cu un obiect ascuţit-tăietor în zona toraco-pectorală. În urma evenimentului, femeia a decedat, iar trupul acesteia a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, în vederea efectuării necropsiei, pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului”, au afirmat poliţiştii, citați de News.ro.

Bărbatul a fost reţinut 24 de ore pentru omor. El urmează să fie prezentat Tribunalului Olt, pentru luarea unei măsuri preventive.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri