CAMERA ASCUNSĂ. Grădiniţe fără autorizaţie. Mai-marii din Educaţie spun că părinţii trebuie să verifice actele

Data publicării:
gradinita garden disney FB


Grădiniţa Disney Garden, sectorul 6. Părinţii care-şi duc copiii aici plătesc între 600 de lei şi 900 de lei lunar, în funcţie de program.

Video cu camera ascunsă:

„- Ziceţi că respectaţi programa?

- Da. Avem caiete speciale care sunt de la Ministerul Educaţiei. Program, planificări, tot ce trebuie. Fetele mele sunt şi la stat şi au totul... am totul conform ca şi la stat. În plus, pictură în funcţie de grupele de vârstă!

...

- Adică de trei ani funcţionaţi?

- Nu. Din 2011!

- Mă rog, de 4.

- Nu sunt acreditată, dacă asta era următoarea întrebare.

- Da... mă rog

- ... acreditată de Ministerul Educaţiei”.

Primul pas obligatoriu este însă obţinerea unei autorizaţii de funcţionare şi abia apoi acreditarea. Directoarea grădiniţei are şi o explicaţie pentru care nu le-a cerut: costă!

ARACIP-ul îţi cere o taxă de vreo 160 de milioane ca să vină să te viziteze şi să-ţi spună dacă îţi dă sau nu pe urmă un acord de funcţionare. Peste 2 ani vine iarăşi. Şi deja nu era cazul să mă bag la aşa ceva!”.

O altă grădiniţă, aceeaşi situaţie. Grădiniţa Zâmbete Colorate din sectorul 2.

Video cu camera ascunsă:

„- Aveţi toate avizele?

- Da. Bineînţeles. SANEPID-ul, noi avem de funcţionare. DSP nu-l avem noi. Avem autorizaţia firmei cu care colaborăm pe parte de mâncare.

- Ca metodă de predare?

- Metoda clasică, conform programei şcolare a Inspectoratului Şcolar.

- Sunteţi în reţeaua de la Inspectorat?

- Da, bineînţeles, da”.

Toate aceste informaţii însă nu coincid cu declaraţiile celor care autorizează şi acreditează asemenea instituţii. Inspectorul general şcolar a descoperit însă altceva în sistem. Niciuna dintre grădiniţe nu au autorizaţie:

- Avem caiete speciale care sunt de la Ministerul Educaţiei, program, planificări, tot ce trebuie.

- Da, dar nu au autorizare!

- Zâmbete Colorate!

- Nici asta nu există!

- Bine, acum, mai există posibilitatea să figureze în alt sector! Pot să aibă mai multe puncte de lucru.

- Dar trebuie să se numească la fel, nu?

- Da.

- Deci în (n.r.- sectorul) 3 nu există!

- Hai să vedem în 4!

- Nu există în reţea!”.

Cu toate astea, mai marii din Educaţie nu pot lua măsuri. Spun că folosirea denumirii de grădiniţă în aceste cazuri este ilegală, însă recunosc că legea nu pedepseşte folosirea abuzivă a acestei titulaturi.

Florin Lixandru, inspector şcolar general al ISMB: „Colegii mei nu pot verifica aceste ONG sau societăţi comerciale care oferă serviciile astea pentru că nu au competenţa de a verifica aceste unităţi!”

Violeta Daria, purtător de cuvânt ARACIP:Ce ştiu foarte clar e că nu au voie să utilizeze denumirea de grădiniţă până în momentul în care nu sunt autorizaţi. Legea nu spune ce să facă ARACIP dacă aceste grădiniţe funcţionează ilegal la atâta timp cât îţi asumi încălcarea legii cred că trecem în domeniul penal”.

În urmă cu două săptămâni imagini cutremurătoare dintr-o grădiniţă care funcţiona ilegal au fost date publicităţii. Doi copii erau bătuţi crunt chiar de directoarea instituţiei.

După difuzarea imaginilor, Inspectoratul Şcolar a cerut celor 200 de unităţi autorizate şi 40 acreditate să afişeze documentele de avizare chiar la intrarea în grădiniţe. Pentru că nu pot lua măsuri, mai marii din Educaţie i-au sfătuit pe părinţi să ceară documentele directorilor pentru a vedea dacă grădiniţele funcţionează legal.

Înaintea difuzării acestui material, Digi24 a solicitat punctele de vedere oficiale ale reprezentanţilor celor două unităţi. Le aşteptăm încă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Facultatea din România la care nu mai vrea nimeni să înveţe. A pierdut aproape jumătate din studenţi
Digi FM
Ioana Țiriac, vacanță de lux în Saint-Tropez. Cât costă o singură noapte la hotelul cu aspect de castel ales...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce nu-i lipsește Monicăi Anghel din frigider, după ce a slăbit 40 kg: “Știu ce să mănânc. Nu mai fac ca...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum arată Dustin Hoffman în 2026, la 89 de ani. Cele mai bune filme și rolurile de Oscar
Adevarul
Moody’s a cruțat România. Acum politicienii pot strica tot. Avertismentul analiștilor
Newsweek
Anunțul lui Nicușor Dan deschide calea spre creșterea pensiilor. Pensionarii, prima veste bună după 2 ani
Digi FM
Ce riscă bărbatul care a desenat o declarație de dragoste pe o stâncă din Transfăgărășan. Are 55 de ani și e...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Rinichii, printre primii afectați de caniculă. Câtă apă trebuie să bem, de fapt, vara și la ce alimente să...
Digi Animal World
A lăsat geamul mașinii deschis peste noapte, iar când s-a trezit a găsit animalul atârnat de volan: „Noroc că...
Film Now
Matt Damon, eclipsat de frumoasa lui soție, pe covorul roșu. Tablou superb de familie alături de două dintre...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine