Traian Băsescu îl acuză pe Victor Ponta de „manipulare grosolană” în scandalul terenului cumpărat de fiica sa

Data publicării:
traian basescu la bnr-1

 

Șeful statului îl acuză pe Victor Ponta de „manipulare grosolană” în scandalul terenului cumpărat de fiica sa.

Traian Băsescu spune că premierul Victor Ponta a recurs la o manipulare, după ce planul iniţial de a înfiinţa o comisie de anchetă în cazul terenului achiziţionat de fiica sa, Ioana, a fost compromis.

„Văzând că (...) nu mai este susținut nici de tovarășul de drum Crin Antonescu, prim-ministrul Victor-Viorel Ponta a ieșit la tribuna Guvernului României, alături de ministrul Finanțelor Publice Daniel Chițoiu și, în complicitate cu un jurnalist al postului Antena 3, a denaturat sensul unei discuții pe care am avut-o cu ministrul Daniel Chițoiu în data de 17 octombrie 2013 – adică o discuție avută la 40 de zile după ce fiica mea a luat creditul”, se arată în mesajul președintelui.

Atunci l-am avertizat pe ministrul Daniel Chițoiu că, dacă va întrerupe mandatul legal al președintelui CEC Bank, care durează până în 2014, pentru a-l înlocui, pe criterii politice, cu un protejat politic, va crea neîncredere în cea mai mare bancă deținută de statul român și mari suspiciuni vizavi de sistemul bancar românesc (având în vedere că actualul președinte al CEC Bank este și președinte al Colegiului Director al Asociației Române a Băncilor). Este evident pentru oricine vrea să înțeleagă că nu creditul a fost motivul telefonului, ci nevoia de protejare, în conformitate cu prerogativele mele constituționale, de ingerința politicului în acest caz.”, afirmă președintele.

Falsificarea adevărului de către prim-ministrul Victor-Viorel Ponta și de ministrul Finanțelor Publice Daniel Chițoiu că avertismentul făcut de mine ar avea legătură cu creditul fiicei mele nu are niciun fel de acoperire în realitate pentru că acel credit fusese acordat deja de 40 de zile. Am avut în vedere obligația mea constituțională de a veghea la buna funcționare a autorităților publice (Art. 80 alin [2] din Constituția României), dar și experiența ultimilor doi ani de politizare ale unor instituții precum EximBank, C.N. Loteria Română, CFR Marfă, CFR SA, Complexul Energetic "Oltenia", NuclearElectrica, Transgaz, Romgaz, Poșta Română, Transelectrica, Administrația Porturilor Maritime Constanța și Autoritatea de Supraveghere Financiară. Am mai transmis aceste avertismente și în alte cazuri de înlocuiri pe criterii politice care riscau să decredibilizeze societăți de stat și autorități publice”, precizează Traian Băsescu.

În timpul conferinței de presă de miercuri seara privind proiectul de buget pe 2014, ministrul Daniel Chițoiu a răspuns la o întrebare referitoare la telefonul primit de la președinte în legătură cu Radu Ghețea.

Cred că domnul președinte Ghețea a dat fuga la domnul președinte Băsescu” pentru a nu fi schimbat în cazul în care se va schimba sistemul de conducere al CEC, a spus Daniel Chițoiu.

Ministrul a mai declarat că i-a spus președintelui că, în momentul în care se va lua o decizie privind CEC, „o să facem o evaluare a sistemului de conducere al CEC” și, în funcție de rezultatele acesteia, se va decide dacă Radu Ghețea rămâne sau nu în funcție”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu și soția lui, 19 ani de iubire și doi copii. "Nici nu știi ce să zici la o aniversare din...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...