Cu pași mici spre SUA. România și-a îmbunătățit rata de respingere a vizelor

Data publicării:
statuia libertatii 5008759-Mediafax Foto-Simona Dumitru-1

FOTO: MEDIAFAX

În urmă cu trei ani, aproape un sfert dintre românii care depuneau cerere de viză pentru Statele Unite erau respinşi. Rata de refuz a solicitărilor de viză ale cetăţenilor români a fost 22,4%în 2011, 24,8%în 2010 şi 26,3% în 2009. În anul fiscal 2012, România reușise deja o scădere cu cinci procente față de anul precedent, ajungând la 17%.

Rata de respingere a vizelor sub 3% este unul dintre criteriile de admitere în programul Visa Waiver, existând, însă, și alte condiții, unele tehnice, care țin, în general, de securitate.

În prezent, România, Polonia, Bulgaria și Croația sunt singurele ţări membre UE care au nevoie de vize pentru a călători în Statele Unite, ele nefiind incluse în programul Visa Waiver, pe motiv că au o rată de respingere a cererilor de viză mult peste limita de 3%.

În anul fiscal 2013, Polonia a avut o rată de respingere a vizelor de 10,8 la sută, în timp ce Bulgaria a ajuns la 19,9%. În cazul lor, este vorba despre o ușoară creștere a ratei. În anul fiscal 2012, Bulgaria a avut o rată de refuz de 18%, iar Polonia de 9,3%.

Rata de respingere a vizelor pentru Croația a fost de 5,9% în anul fiscal 2013.

Cum se intră în Visa Waiver 

Majoritatea statelor foste comuniste care au intrat în UE au profitat de o modificare temporară a legislației americane, în timpul președintelui George W. Bush, prin care admiterea în programul Visa Waiver s-a putut face cu o rată de respingere a vizelor de 10%. În prezent, această rată a revenit la pragul anterior, de 3%.

Chiar și după admiterea în Visa Waiver o țară continuă să fie monitorizată în ceea ce privește intrările cetățenilor ei pe teritoriul american și așa se explică de ce state aflate deja în program au o rată de respingere a vizelor mai mare decât a României, pentru care vizele nu au fost liberalizate. Germania, de pildă, are în anul fiscal 2013 o rată de respingere a vizelor de 12,8 la sută, în timp ce Canada a ajuns la o rată de respingere a vizelor de 43,1%.

În 2012, SUA au modificat ușor și formula pentru rata de respingere a vizelor, nemailuând în calcul decât o dată o persoană a cărei cerere de viză a fost respinsă de mai multe ori în cursul aceluiași an.

Dacă oficialii americani modifică criteriile de acees în programul Visa Waiver, prin creşterea pragului de refuz de la 3 la sută la 10 la sută, s-ar putea ajunge la eliminarea vizelor pentru Statele Unite, apreciază Ministerul de Externe într-un comunicat.

În 2012, administrația Obama a propus Congresului un proiect de lege pentru modificarea criteriilor de admitere în Visa Waiver. Potrivit acestui proiect, România ar fi avut mai multe șase să fie inclusă în Visa Waiver, pentru că s-ar fi ținut cont de rata românilor care au primit viză, dar au rămas în SUA și după expirarea ei. Această rată este simțitor mai mică.

Proiectul este încă în dezbatere în Congres.

„Scăderea, în continuare, a ratei de refuz a solicitărilor de viză depuse de cetăţenii români, coroborată cu eventuala adoptare, de către Congresul SUA, a actului normativ care modifică criteriile de acces în programul Visa Waiver, în principal prin posibilitatea creşterii pragului ratei de refuz de la 3%, în momentul de faţă, la 10%, are potenţialul de a contribui substanţial la atingerea, cât mai curând, a obiectivului eliminării regimului de vize pe relaţia cu SUA”, declară Ministerul român de Externe.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri